De 11 sezoane, Smiley se află în postura de prezentator la Românii au talent, alături de Pavel Bartoş. Show-ul din această primăvară a adus în prim plan o premieră pentru vedetă, ajungând la masa juraţilor.
După ce Andi Moisescu a fost diagnosticat cu COVID-19 şi a fost nevoit să ia o pauză de a participa fizic la filmări, Smiley i-a luat locul, alături de Andra, Alexandra Dinu şi Florin Călinescu. Experienţa a fost inedită pentru artist, dar dificil în momentul în care trebuia să decizii cu privire la concurenţi.
„Pentru mine a fost dificil pentru că a trebuit să îi ţin locul lui Andi. Pentru aproape jumătate de emisiune. A fost greu. După 10 sezoane în care am fost în culise şi am ţinut cu fiecare concurent în parte şi am ovaţionat pentru fiecare, cumva am fost pus într-o situaţie în care a trebuit să aleg unul dintre ei…
Au fost oameni care nu s-au descurcat bine pe scenă şi a trebuit să spun şi nu, să dau şi X. La câţi oameni am văzut şi la câţi oameni am cunoscut pe scenă aici, ştiu să povestesc şi să judec un număr, să îmi dau seama dacă e bun sau nu e bun. Dar am fost pus în situaţia de a decide dacă e bun sau nu e bun”, a spus artistul pentru protv.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp