ULTIMĂ
ORĂ

Schimbări majore în sistemul de burse! Ministrul Educației vizează acești elevi!

Schimbări majore în sistemul de burse! Ministrul Educației vizează acești elevi!

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, necesitatea unei reevaluări a sistemului de burse pentru elevi, pe care îl consideră „stufos” și greu de gestionat din punct de vedere educațional. El a subliniat că acordarea burselor ar trebui să se bazeze pe două criterii fundamentale: excelența și componenta socială, potrivit relatărilor Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!

„Cred că toate bursele vor trebui reanalizate. Avem un sistem atât de stufos de burse, încât de multe ori nu mai înţelegi ce vrei să faci din punct de vedere educaţional cu acel sistem. Bursele trebuie să susţină două lucruri: excelenţa şi componenta socială”, a declarat ministrul Educației.

Raportul de diagnostic QX privind educația și cercetarea

În cadrul aceleiași conferințe, Daniel David a prezentat raportul QX, care realizează un diagnostic al sistemului educațional și de cercetare din România. Documentul punctează necesitatea ca bursele să reflecte corect două aspecte esențiale: sprijinul pentru elevii aflați în condiții socioeconomice dificile și recunoașterea excelenței educaționale.

„Dincolo de învățământul gratuit, bursele trebuie să reflecte adecvat două lucruri: suportul pentru condiții socioeconomice dificile (incluziune – bursele sociale ar trebui ca administrativ să fie derulate de alte structuri, spre exemplu primării, pentru a se evita încărcarea birocratică în sistemul educațional) și/sau pentru excelență educațională. Alte variante creează confuzii în ceea ce privește conceptele de învățământ gratuit, incluziune și excelență. Așadar, prefer burse mai mari pentru situații relevante, decât burse multe și mici pentru situații nerelevante!”, se arată în raportul prezentat de ministru.

Structura burselor în anul școlar 2024-2025

De-a lungul anilor, numărul și tipurile de burse acordate elevilor au variat, fără o stabilitate clară. Pentru anul școlar 2024-2025, au fost acordate șase categorii de burse:

  • bursă de excelență olimpică I;
  • bursă de excelență olimpică II;
  • bursă de merit;
  • bursă de reziliență;
  • bursă socială;
  • bursă tehnologică.

Cuantumul minim al burselor pentru anul școlar curent este următorul:

  • bursa de merit — 450 lei/lună;
  • bursa de reziliență — 300 lei/lună;
  • bursa socială — 300 lei/lună;
  • bursa tehnologică — 300 lei/lună.

Bursele de excelență olimpică pot ajunge până la 3.700 de lei lunar, echivalentul salariului minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de premiul obținut la competiții internaționale. De asemenea, în sistemul bursier a fost inclusă și o bursă specială pentru mamele minore, în valoare de 700 de lei pe lună.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.