ULTIMĂ
ORĂ

Schimbări majore la examenul auto! Noi reguli!

Examinatorii de la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere (traseul sau orașul) trebuie să respecte de-acum noi reguli privind formarea, evaluarea, examinarea, atestarea și controlul activității. De asemenea, potrivit unui ordin oficializat în această săptămână, aceștia au și noi obligații.

Astfel, noile obligații ale examinatorilor de la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto sunt:

  • să aducă la cunoștința șefilor ori de câte ori le este suspendat dreptul de conducere a vehiculelor sau nu mai sunt apți din punct de vedere medical și psihologic ori exercită o funcție sau desfășoară activități în cadrul unei școli de șoferi;
  • să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională;
  • să participe la cursurile și programele de instruire organizate de angajator;
  • să manifeste tact și stăpânire de sine în condițiile exercitării unei activități cu un nivel ridicat de solicitare psihică;
  • să se supună evaluărilor și testelor prevăzute în legislație.

De asemenea, examinatorii auto trebuie să participe anual, timp de patru zile, la astfel de cursuri.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp