
Se anunță prăpăd! Ploi, vijelii, lapoviță și ninsoare la început de octombrie! Când scăpăm de vremea rea?
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru intervalul 29 septembrie – 27 octombrie, anunțând un debut de octombrie cu temperaturi scăzute și precipitații însemnate. Specialiștii ANM precizează că valorile termice de la începutul lunii vor fi considerabil mai mici decât mediile obișnuite pentru această perioadă. Ulterior, temperaturile vor reveni treptat spre normalul sezonier.
CITEȘTE ȘI: OFICIAL! Schimbări radicale la Evaluarea Națională începând din acest an! Ministrul Educației-anunț de ultim moment!
În săptămâna 29 septembrie – 6 octombrie, meteorologii estimează că temperaturile vor fi sub media obișnuită la nivel național, iar ploile vor fi mai abundente decât de obicei în majoritatea zonelor.
Pentru perioada 6 – 13 octombrie, se prognozează temperaturi medii apropiate de valorile normale în cea mai mare parte a țării. Sudul va avea un regim pluviometric ușor sub medie, în timp ce în restul teritoriului precipitațiile se vor menține la niveluri obișnuite.
Între 13 și 20 octombrie, valorile termice vor fi, în general, conforme cu media multianuală, iar cantitățile de precipitații vor corespunde, de asemenea, normei pentru această perioadă, potrivit ANM.
În ultima săptămână analizată, 20 – 27 octombrie, temperaturile vor rămâne apropiate de cele caracteristice perioadei, cu posibilitatea unor valori ușor mai ridicate în vestul țării. Precipitațiile vor fi la niveluri normale pe întreg teritoriul, conform prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
