Caietul de sarcini pentru Autostrada/Drum Expres București-Giurgiu (etapa studiului de fezabilitate) va fi lansat în consultare publică săptămâna viitoare, a declarat duminică Gabriel Budescu, directorul general al CNIR, într-un interviu pentru Radio România Actualități.
„Proiectul va fi promovat în perioada imediat următoare, deoarece este în pregătire și documentația pentru un nou pod peste Dunăre la Giurgiu-Ruse. De la Giurgiu va fi această legătură modernă până la Autostrada A0 București Sud sau chiar până la Autostrada A1 București-Pitești și A2 – Autostrada Soarelui. Vom realiza o analiză multicriterială în care vom lua în calcul cel puțin 5 scenarii de traseu, inclusiv conexiunea cu viitorul Drum de mare viteză București-Alexandria, cu A1 București-Pitești și A2 București-Constanța. Vom vedea care este cea mai bună variantă din punct de vedere tehnic și financiar. Profilul drumului, fie Autostradă, fie Drum Expres, va fi stabilit în urma Studiului de Fezabilitate. Dacă datele de trafic de perspectivă indică necesitatea unei autostrăzi, vom construi autostradă din start”, a explicat Gabriel Budescu.
Totodată, pe lângă soluțiile inovatoare, precum modelarea 3D Building Information Modelling (BIM), proiectantul va prezenta o analiză privind utilizarea materialelor de construcții, fie ele din import sau de producție internă.
„În ceea ce privește structurile și soluțiile tehnice, vom cere în caietul de sarcini o analiză pentru utilizarea materialelor de construcții din import sau din producție internă. Este foarte important să decidem dacă facem drumul din beton, cimentul fiind produs în România, sau din bitum, pe care îl importăm. Săptămâna viitoare, acest caiet de sarcini pentru Drumul de mare viteză București-Giurgiu va fi lansat în dezbatere publică, pentru a obține un feedback din partea pieței înainte de lansarea licitației în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP)”, a spus Gabriel Budescu.
Drumul de mare viteză București-Giurgiu este un proiect propriu al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), iar studiul de fezabilitate va avea o durată estimată între 18 și 24 de luni.
CNIR se ocupă de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier, conform necesităților de deplasare ale cetățenilor și de circulație a mărfurilor în condiții de siguranță, asigurând timpi de deplasare comparabili cu cei din Uniunea Europeană și confort în trafic. Înființarea CNIR conduce la dezvoltarea pe termen lung a rețelei transeuropene de transport (TEN-T), contribuind la funcționarea optimă a pieței interne comunitare și realizarea obiectivelor strategiei europene privind creșterea economică.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp