ULTIMĂ
ORĂ

Se întâmplă la Argeș Mall timp de două zile! Anunțul momentului!

Se întâmplă la Argeș Mall timp de două zile! Anunțul momentului!

În perioada 09 – 10 aprilie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan PUICĂ NICOLAE” al Județului Argeș va găzdui faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat. Evenimentul va avea loc în parcarea unui centru comercial din municipiul Pitești, strada Tudor Vladimirescu, nr. 37.

CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Am aflat unde va fi noul Dedeman din Pitești și cine sunt investitorii!

Competiția va reuni echipele reprezentative ale Inspectoratelor Județene pentru Situaţii de Urgenţă din Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.

Prima zi a concursului, respectiv 8 aprilie, va fi dedicată amenajării zonei de concurs, desfășurării ședinței tehnice de instruire și verificării accesoriilor și materialelor folosite în competiție.

În zilele de 9 și 10 aprilie, echipajele participante se vor întrece pe parcursul a două probe: „Descarcerarea din vehicule” și „Acordarea primului ajutor calificat”. Aceste probe vor testa abilitățile practice ale echipajelor în diverse scenarii de accidente, oferind ocazia de a demonstra și îmbunătăți tehnicile de intervenție.

Obiectivele celor două probe, constau în:

„Descarcerarea din vehicule”:

  1. Dezvoltarea competenţelor profesionale în ceea ce priveşte salvarea victimelor, urmărindu-se: comanda intervenţiei; siguranţa; tehnicile de descarcerare; îngrijirea prespitalicească; folosirea eficientă a echipamentului.
  2. Identificarea celor mai bune practici/tehnici de descarcerare din vehicule.
  3. Promovarea unor idei inovatoare privind tehnicile de descarcerare din vehicule.

„Acordarea primului ajutor calificat”:

  1. Aplicarea şi respectarea întocmai a protocolului cu privire la pacienţii traumatizaţi.
  2. Dezvoltarea competenţelor profesionale în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor calificat pacienţilor traumatizaţi.

Scopul competiției este de a identifica și promova bunele practici în domeniul reducerii numărului de victime în urma accidentelor rutiere, precum și de a îmbunătăți pregătirea practică a echipajelor în descarcerare și acordarea primului ajutor calificat. Acest eveniment nu doar că va evidenția profesionalismul și dedicarea pompierilor, dar va servi și ca un instrument valoros de învățare și perfecționare continuă.

Se întâmplă la Argeș Mall timp de două zile! Anunțul momentului!

Cu acest prilej, adresăm mulțumiri partenerilor noștri, pentru suportul și sprijinul acordate în desfășurarea acestei competiții: Consiliului Județean Argeș, centrului comercial Argeș Mall, Automobile Dacia S.A., S.C. Pentarom SRL, Liceului de Arte „Dinu Lipatti” Pitești și magazinului „Hainele foștilor” – care a asigurat recuzita pentru punerea în practică a scenariilor.

Programul competiției este următorul:

09.04.2025

– 09:00 – 09:30 Festivitatea de deschidere a competiției cu intonarea imnului de stat;

– 09:30 – 18:00 Desfășurarea probelor de concurs.

10.04.2025

– 08:00 – 09:00 Extragerea plicurilor cu scenariile complexe;

– 09:00 – 13:00 Desfășurarea probelor de concurs;

– 13:00 – 14:00 Festivitatea de premiere.

*Notă: intervalele orare pot suferi mici modificări, în funcție de dinamica din teren.

Urăm baftă tuturor echipajelor și le dorim o competiție fără evenimente nedorite!

Sursa foto: epitesti.ro

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.