ULTIMĂ
ORĂ

Se poate schia pe cel mai înalt deal din România!

Locuitorii municipiului Câmpulung Muscel se pot bucura de o pârtie de schi amenajată la numai cinci kilometri de oraş, în comuna Mioarele, judeţul Argeş.

Profitând de zăpada cazută în cantităţi mari în ultima perioadă, administratorii pârtiei au deschis de astăzi teleschiurile, programul fiind de la ora 09.00 – 17.00.

Pârtia, cu lungimea de aproximativ un kilometru, este destinată începătorilor, dar şi entuziaştilor schiului, ce a devenit principala modalitate de petrecere a timpului liber pentru localnici, dar şi pentru turiştii veniţi special pentru a schia într-un decor pitoresc.

Pasionaţii de sporturi de iarnă sunt bucuroşi că nu mai trebuie să meargă până în Poiana Braşov sau alte staţiuni cunoscute pentru a se bucura de zăpadă.

Situată pe dealul Măţău la o altitudine de 1.017 metri, fiind declarat cel mai înalt din România pârtia oferă o frumoasă panoramă asupra oraşului Câmpulung Muscel şi a Munţilor Iezer-Păpuşa. Pârtia „Chilii” beneficiază de teleschi şi de un centru de închiriere a echipamentului destinat schiului.

Tarifele sunt modeste în comparaţie cu staţiunile consacrate.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.