Se poate! Un argeșean s-a ales cu dosar penal după ce a rănit și abandonat un câine!

La data de 26 august a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Leordeni, un câine este transportat fiind legat de un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.
Bărbatul, de 48 de ani, din Leordeni, a afirmat că a vrut să transporte, în remorcă, câinele într-o altă locație, însă animalul a sărit din remorcă și s-a rănit până să observe el acest lucru. Ulterior, bărbatul a abandonat câinele rănit pe malul unui râu.
În urma discuțiilor cu polițiștii, persoana a recunoscut și regretat fapta, recuperând câinele din zona unde îl abandonase, după care l-a transportat la un cabinet veterinar, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform articolului 6 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, pentru abandonarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului.
De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea animalelor.

Reamintim deținătorilor de animale faptul că au anumite obligații față de acestea, iar nerespectarea lor poate constitui contravenție sau infracțiune, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, astfel:

Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele:
a) un adăpost corespunzător;
b) hrană şi apă suficiente;
c) posibilitatea de mişcare suficientă;
d) îngrijire şi atenţie;
e) asistenţă medicală.

Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi.

Prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor prevăzute mai sus.

Distribuie prietenilor

Prin cruzime faţă de animale se înţelege:
a) omorârea animalelor, cu intenţie;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
f) abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
g) administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
h) maltratarea şi schingiuirea animalelor;
i) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
j) provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace;
k) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă;
l) capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege;
m) folosirea armelor cu tranchilizant în alte situaţii decât pentru imobilizarea animalelor.

Abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical.

Deţinătorii de animale au obligaţia de a îngriji şi trata în mod corespunzător un animal bolnav sau rănit.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) rănirea sau schingiuirea animalelor;
f) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.
g) folosirea animalelor aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

Constituie contravenţii și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei, următoarele fapte:
1) neasigurarea de către deținătorii de animale, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, a următoarelor:
a) un adăpost corespunzător;
b) hrană şi apă suficiente;
c) posibilitatea de mişcare suficientă;
d) îngrijire şi atenţie;
e) asistenţă medicală.
2) folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
3) abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
4) administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
5) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă;
6) folosirea armelor cu tranchilizant în alte situaţii decât pentru imobilizarea animalelor.
7) Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligaţia de a folosi mijloace de dresaj care să nu provoace traume psihice sau fizice, precum şi de a folosi metode care să nu prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului.