ULTIMĂ
ORĂ

Se reintroduce examenul de admitere în liceu? Anunțul autorităților!

Liceele la care solicitarea din partea elevilor este mai mare decât numărul de locuri prevăzut în planurile de învățâmânt vor putea organiza examen de admitere. Aceasta este una din noutățile pe care le aduce pachetul de reformă „România Educată”, propus de președintele Klaus Iohannis cu privire la viitorul proces de admitere în liceu. Pe lângă prevederile respective, proiectul prezidențial de reformă mai prevede și reorganizarea inspectoratelor județene.

Informația a fost prezentată în cadrul discuțiilor pe care președintele Klaus Iohannis le-a purtat la Cotroceni cu liderii coaliției de guvernare, după cum a declarat vicepremierul Dan Barna. Potrivit spuselor acestuia, examenul ar urma să fie organizat înainte de evaluarea națională, iar locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi supuse repartizării elevilor în ordinea mediilor de la evaluarea națională.

„Odată cu implementarea acestui sistem, elevii vor putea să aleagă ce tip de liceu urmează. Ei vor putea mai ușor să se reorienteze în timpul ciclului educațional. Este ca un sistem de vase comunicante. Elevii se vor putea muta dintr-o parte în alta și va exista flexibilitate pentru copii. Toate cele trei rute se încheie cu optiunea examenului de bacalaureat. Și toți elevii, de la oricare dintre rute, pot merge la facultate dacă au trecut bacalaureatul. Însă elevii de pe ruta profesională au și posibilitatea obținerii unei certificări profesionale după clasa XI, care le permite să urmeze un colegiu tehnic.”, a declarat Dan Barna conform G4Media.ro.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.