
Se rupe cerul peste România! Apele vin peste aceste județe. Ce se întâmplă cu râurile Olt și Argeș chiar de joi?
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un Cod Galben de inundații, avertizarea fiind valabilă de joi, 16 iulie, ora 12:00, până vineri, 17 iulie, la ora 09:00. Sunt vizate cursuri de apă din bazinele hidrografice Arieș, Olt, Olteț, Argeș și Dâmbovița.
În județele Alba și Cluj este vizat bazinul superior al râului Arieș, alături de afluenții săi din zonele mijlocie și inferioară. De asemenea, alerta vizează afluenții Oltului pe sectorul dintre confluența cu râul Cibin și acumularea Ionești, în județele Sibiu, Vâlcea și Argeș.
Monitorizarea hidrologică vizează, totodată, bazinul superior al Oltețului (județele Gorj și Vâlcea), sectorul superior al Argeșului și cel al Dâmboviței, în județele Argeș și Dâmbovița.
Hidrologii atrag atenția că precipitațiile prognozate pot cauza scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, existând riscul formării unor viituri rapide. Aceste fenomene pot duce la inundații locale și la creșteri ale nivelurilor apelor peste cotele de atenție, în special pe râurile de dimensiuni mici.
Contextul hidrologic este influențat de prognoza meteorologică, specialiștii anunțând noi episoade de instabilitate atmosferică accentuată. În cursul zilelor de miercuri și joi, regiunile vizate se vor confrunta cu:
Pentru ziua de miercuri, între orele 12:00 și 23:00, a fost emis un Cod Galben de vreme severă pentru Maramureș, zonele montane, nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei. Rafalele de vânt vor oscila între 50 și 70 km/h. Cantitățile de apă acumulate în intervale scurte vor fi de 15-25 l/mp, atingând izolat praguri de peste 30-40 l/mp.
Joi, instabilitatea va continua să afecteze majoritatea zonelor montane, Maramureșul, estul și sud-estul Transilvaniei, precum și zone din Oltenia și Muntenia. Între orele 12:00 și 22:00, precipitațiile vor atinge din nou valori de 15-25 l/mp, cu depășiri punctuale de peste 30-40 l/mp.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
