ULTIMĂ
ORĂ

Senatorul Dănuț Bica, interpelare pentru ministrul de Interne despre copiii dispăruţi în România în ultimii 5 ani

Mii de copii dispar anual fără urmă sau sunt răpiți de traficanții de minori, motiv pentru care senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica i-a cerut precizări ministrului de Interne pentru a afla care este situația în județul pe care îl reprezintă, dar și la nivel național. Demnitarul argeșean i-a cerut lui Lucian Bode să îi transmită ce măsuri au fost luate de către oamenii legii pentru a preveni aceste cazuri dar și câți copii au fost găsiți după ce au fost declarați dispăruți.

„Statisticile privind persoanele dispărute din România sunt tot mai îngrijorătoare. Potrivit acestora, mai mult de 3.000 de oameni dispar anual de acasă în țara noastră. Cele mai multe dintre acestea sunt copii, care fie pleacă de bunăvoie, pentru că sunt neglijați de părinți, fie sunt răpiți. În acest context, având în vedere faptul că informațiile pe această temă care sunt prezentate pe site-ul Poliției Române sunt derutante, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări: Care este numărul copiilor declarați dispăruți la nivel național în ultimii 5 ani, pe fiecare an în parte?; Care este repartizarea acestora pe tranșe de vârstă?; Care este numărul copiilor declarați dispăruți pe parcursul aceleiași perioade în județul Argeș?; Câți dintre aceștia au fost găsiți la nivel național? Dar în județul Argeș?; Câte dintre cazurile de recuperare a copiilor declarați dispăruți în această perioadă au fost rezolvate de către angajații Poliției Române?; Ce măsuri au fost sau urmează a fi implementate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a se realiza diminuarea numărului copiilor care dispar de la domiciliu?” întreabă senatorul Bica.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.