
Dănuț Bica, senator PNL de Argeș, și-a exprimat îngrijorarea față de închiderea treptată a cabinetelor medicale școlare care a avut drept consecință, așa cum era de așteptat, o creștere a incidenței bolilor transmisibile în unitățile de învățământ, precum și o reducere a capacității sistemului de sănătate publică de a controla și a gestiona corespunzător starea de sănătate a copiilor.
„Dacă în urmă cu trei decenii existau cabinete medicale sau cabinete stomatologice școlare în majoritatea unităților de învățământ cu peste 300 de elevi, astăzi acestea au devenit o raritate, chiar și pe lângă școlile mari. Rețeaua medicală școlară se confruntă în prezent cu o severă subnormare, în special în mediul rural, unde asistența medicală a elevilor nu este asigurată în mod permanent, aceasta fiind realizată sporadic de cabinetele de medicină de famile.”
Senatorul liberal este de părere că necesitatea de a acționa urgent în acest sens prin atragerea fondurilor europene și redeschiderea cabinetelor medicale în unitățile de învățământ este mare în momentul de față și trebuie luate măsuri concrete și rapide.
„Măsurile concrete privind redeschiderea cabinetelor medicale școlare nu au reprezentat o prioritate pentru miniștrii sănătății din ultimii 30 de ani”
De asemenea, Dănuț Bica a mai precizat că, din păcate, măsurile concrete privind redeschiderea cabinetelor medicale școlare nu au reprezentat o prioritate pentru miniștrii sănătății din ultimii 30 de ani. Dimpotrivă, s-a considerat că prin desființarea lor se realizează economii bugetare. Paradoxal, economii nu s-au făcut decât scriptic, în schimb prevenirea extinderii unor boli contagioase sau descoperirea precoce a acestora în rândul elevilor au devenit foarte greu de gestionat.
Senatorul Bica i-a cerut ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, date concrete despre câte cabinetele medicale școlare și cabinete stomatologice școlare funcționează în momentul de față la nivel național dar și în județul Argeș, și dacă au atras fonduri europene în acest sens sau dacă redeschiderea cabinetelor școlare se înscrie pe lista de priorități.
„Drept urmare, în condițiile în care finanțarea cabinetelor medicale școlare s-ar putea realiza, chiar și temporar, prin fonduri europene nerambursabile, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
