ULTIMĂ
ORĂ

SENTINȚĂ BOMBĂ: Aproape 70 de ani de închisoare pentru „monștrii” din România! Ce le făceau celor două copile de 15 ani este DE NEIMAGINAT!

SENTINȚĂ BOMBĂ: Aproape 70 de ani de închisoare pentru „monștrii” din Rom\nia! Ce le făceau celor două copile de 15 ani este DE NEIMAGINAT!

Tribunalul Constanța a pronunțat pedepse care însumează aproape 70 de ani de detenție într-un dosar complex de criminalitate organizată, instrumentat de procurorii DIICOT Constanța. În această cauză, trimisă în judecată în anul 2021, 20 de persoane au fost acuzate de exploatarea sexuală a două adolescente.

CITEȘTE ȘI: Școală de șoferi gratuită pentru acești români! Află în ce condiții!

Conform deciziei primei instanțe, pedepsele privative de libertate aplicate inculpaților sunt cuprinse între 5 ani și 12 ani și 7 luni. Acuzațiile reținute de magistrați includ traficul de minori, proxenetismul în formă continuată și folosirea prostituției infantile.

Pe lângă condamnările la închisoare, judecătorii au dispus sancționarea a șase bărbați cu amenzi penale în valoare de 7.200 de lei fiecare. Suma reprezintă echivalentul a 180 de zile-amendă, calculate la 40 de lei pe zi.

Cei șase au fost găsiți vinovați de folosirea prostituției infantile. Mai exact, aceștia sunt acuzați că au întreținut relații sexuale contra cost cu o minoră în vârstă de 15 ani, deși cunoșteau faptul că aceasta practică prostituția.

În același dosar, instanța a luat măsuri și împotriva a doi inculpați minori. Pentru aceștia s-a dispus internarea într-un centru de detenție educativ, pentru perioade de 3 ani, respectiv 6 luni, fiind găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Sub aspect civil, Tribunalul Constanța a obligat inculpații la plata unor daune morale consistente. Astfel, victimele ar urma să primească suma totală de 60.000 de euro (echivalentul în lei la data plății), restul pretențiilor civile fiind respinse ca neîntemeiate.

Potrivit rechizitoriului DIICOT, unul dintre inculpați a recrutat prima victimă, o fată de 15 ani, în luna decembrie 2020. Procurorii susțin că bărbatul a profitat de vulnerabilitatea extremă a minorei, cauzată de vârsta fragedă, lipsa educației și situația familială dificilă, aceasta provenind dintr-o familie dezorganizată și având istoric de plecări voluntare de acasă.

Anchetatorii au stabilit că victima a fost mutată și cazată în diverse locuințe, iar în jurul datei de 1 martie 2021, a fost transferată sub controlul unui alt inculpat.

Același bărbat este acuzat că, în perioada 28 martie – 22 aprilie 2021, a recrutat o a doua minoră, tot de 15 ani. Și în acest caz, a fost speculată situația precară a adolescentei, care provenea dintr-o familie cu 7 copii și fusese anterior în plasament la bunica paternă sau în centre de ocrotire.

Procurorii arată că inculpatul a folosit metoda „loverboy”, încercând să se apropie emoțional de victimă și să o izoleze de alte persoane, făcând aluzii la practicarea prostituției pentru a o exploata sexual.

SENTINȚĂ BOMBĂ: Aproape 70 de ani de închisoare pentru „monștrii” din Rom\nia! Ce le făceau celor două copile de 15 ani este DE NEIMAGINAT!

Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța nu este definitivă. Decizia a fost deja contestată, dosarul urmând să fie reanalizat de Curtea de Apel Constanța.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toate persoanele implicate în dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor Codului de procedură penală.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.