ULTIMĂ
ORĂ

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim. Când va ajunge la noi?

Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.

CITEȘTE ȘI: ÎNCĂ 75 KILOMETRI DE DRUM EXPRES ÎN ROMÂNIA! VA FACE LEGĂTURA CU DOUĂ AUTOSTRĂZI!

Patriarhia Română a oferit detalii cu privire la programul aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim în România.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Otopeni, anunță Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Potrivit Patriarhiei Române, tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.

Astfel, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional Otopeni.

„Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei”, transmite Patriarhia.

Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.