
Șoc! Contabila care a furat peste 2 milioane de lei din banii școlilor scapă de închisoare! Decizie de ultimă oră!
O contabilă din județul Timiș, care administra bugetele a șase unități de învățământ, a fost condamnată la aproape trei ani de închisoare cu suspendare, după ce și-a recunoscut vinovăția într-un dosar de delapidare și fals intelectual. Aceasta este acuzată că, pe parcursul a cinci ani, a transferat în conturile personale sau a retras în numerar, fără justificare, peste două milioane de lei, în mai mult de 600 de tranzacții ilegale.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, între martie 2019 și februarie 2024, contabila a falsificat peste 130 de documente contabile pentru a justifica retragerile de bani de la Trezoreria Lugoj. Sumele erau înregistrate ca destinate salariilor, diferențelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, dobânzilor sau burselor pentru elevi, însă banii au fost direcționați în conturile sale personale.
Anchetatorii au stabilit că inculpata:
Prejudiciul total depășește 2,1 milioane de lei, rezultat din 616 tranzacții ilegale.
Contabila a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, acceptând toate acuzațiile, iar Tribunalul Timiș urmează să confirme această înțelegere. Pedeapsa stabilită este de 2 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de patru ani.
În această perioadă, ea are mai multe obligații, printre care:
Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus sechestru pe bunuri, poprirea conturilor bancare și reținerea unei treimi din veniturile inculpatei.
Femeia, prezentă în fața anchetatorilor împreună cu avocatul său, și-a exprimat regretul pentru faptele comise și și-a asumat întreaga răspundere penală.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
