ULTIMĂ
ORĂ

ȘOC pentru români! Urmează un val de scumpiri MASIVE: Ce se întâmplă cu prețurile și locurile de muncă în această iarnă!

Val de scumpiri MASIVE: Ce se întâmplă cu prețurile și locurile de muncă în această iarnă!

Activitatea economică din România va rămâne relativ stabilă în intervalul noiembrie 2025 – ianuarie 2026, însă managerii din principalele sectoare economice prognozează scumpiri semnificative. Informațiile provin din ancheta de conjunctură publicată vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit datelor, reprezentanții din industria prelucrătoare se așteaptă la o reducere moderată a producției în următoarele trei luni, cu un sold conjunctural de -6,6%. De asemenea, se anticipează o scădere a numărului de angajați (sold conjunctural -7,5%), în timp ce prețurile produselor industriale vor urma un trend ascendent, indicat de un sold conjunctural de +22,9%.

Citește și: ACUM! Un pompier-EROU readuce la viață o fetiță de nici doi ani! Clipe de agonie pentru tată!

În ceea ce privește sectorul construcțiilor, previziunile pentru luna noiembrie indică o scădere a volumului producției, marcată de un sold conjunctural de -22,3%. Totodată, companiile din acest domeniu estimează o reducere a personalului, cu un sold conjunctural de -12,3%.

Cu toate acestea, costurile lucrărilor de construcții sunt așteptate să crească considerabil. Datele statistice relevă o traiectorie ascendentă a prețurilor în acest sector, evidențiată printr-un sold conjunctural de +33,1%.

Situația din comerțul cu amănuntul indică o stabilitate relativă a cifrei de afaceri, având un sold conjunctural de -2,5%. În privința forței de muncă, angajatorii prognozează o ușoară creștere a numărului de salariați (+10,1%). Totuși, majoritatea respondenților (45,9%) anticipează scumpiri, rezultând un sold conjunctural ridicat, de +44,3%, privind creșterea prețurilor.

Pentru sectorul serviciilor, estimările indică o stabilitate a volumului de activitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -2,4%) și o menținere a numărului de angajați la un nivel aproape constant (-3,4%). În schimb, tarifele practicate urmează să se majoreze, tendință confirmată de un sold conjunctural de +17%.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.