
ȘOC TOTAL într-un bloc din România! O femeie a intrat în casă și a încremenit: Podeaua s-a prăbușit în gol! Motivul este REVOLTĂTOR!
Un incident grav a avut loc într-un imobil din municipiul Tulcea, unde pardoseala unui apartament situat la parter s-a prăbușit, provocând panică printre locatari. Oamenii au alertat imediat autoritățile prin numărul de urgență 112, temându-se că structura de rezistență a întregii clădiri ar putea fi compromisă.
Evenimentul a fost semnalat în jurul orei 19.00, când proprietara locuinței a revenit acasă. Aceasta a avut parte de un șoc în momentul în care a constatat că podeaua din sufragerie cedase, fiind îngrijorată de amploarea pagubelor.
La fața locului s-au deplasat echipaje de intervenție, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Județean în Construcții. Conform primelor verificări efectuate în cursul serii, structura de rezistență a blocului nu a fost afectată, însă experții continuă investigațiile amănunțite pe parcursul zilei de astăzi pentru a stabili cu exactitate cauzele.
Locatarii susțin că problemele nu sunt recente, ci sunt cauzate de infiltrațiile de apă persistente la subsolul clădirii.
Oamenii afirmă că au depus sesizări în ultimii trei ani, dar autoritățile au ignorat solicitările până acum. De asemenea, aceștia au precizat că lucrările pentru rigolele din jurul blocului au fost executate abia în urmă cu câteva zile.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
