Șoferi disperați, blocați în ploaie! Traficul pe autostradă paralizat după o rupere de nori!
Traficul rutier este complet blocat pe Autostrada A3 București – Ploiești, în zona localității Voluntari, din cauza ploilor torențiale care au afectat luni după-amiază regiunea București-Ilfov. Conform Centrului INFOTRAFIC al Poliției Române, cantitățile mari de apă acumulate pe carosabil au făcut imposibilă circulația autovehiculelor, iar coloanele de mașini la intrarea în Capitală continuă să crească.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Incidentul s-a produs la kilometrul 7 al autostrăzii, pe ambele sensuri de mers, după ce furtuna a inundat carosabilul. Poliția avertizează șoferii că traficul rămâne blocat și le recomandă să evite zona.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vreme severă pentru București, valabilă în intervalul 15:28 – 16:20. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Autoritățile au transmis avertizări către populație prin sistemul RO-ALERT și panourile electronice din oraș.
Pe fondul fenomenelor meteo extreme, cinci aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul „Henri Coandă” au fost nevoite să aștepte îmbunătățirea condițiilor de zbor. În același timp, echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin în mai multe zone din București și Ilfov pentru a degaja arborii doborâți de vânt și pentru a evacua apa din locuințe și de pe străzile inundate.
Situația rămâne în dinamică, iar autoritățile monitorizează cu atenție evoluția vremii și impactul asupra traficului și populației.
Șoferi disperați, blocați în ploaie! Traficul pe autostradă paralizat după o rupere de nori!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp