O ultimă fabrică de permise unde se crease o adevărată rețea prin care se dădeau permise pe bani iar examenele erau mânărite a fost recent destructurată, iar cei implicați trimiși în judecată pentru mai multe capete de acuzare: trafic de influență, constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi spălarea banilor acestea sunt câteva dintre acuzații.
CITEȘTE ȘI: SE CER MAI MULTE UTILAJE ȘI MUNCITORI PE VALEA OLTULUI! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU LUCRĂRILE!
Un ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava și patru agenţi de poliţie care se pare că erau pe mână cu 15 proprietari sau instructori ai unor şcoli de şoferi au fost trimişi în judecată. Ei au fost acuzaţi că au fraudat examenul de conducere și au ajutat, astfel, zeci de persoană să obțină ilegal carnetul auto. Este vorba despre al optulea dosar finalizat de DNA după deschiderea amplei investigaţii care a vizat fraudele de la Suceava.
„Începând cu luna ianuarie a anului 2020, inculpaţii Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian ar fi aderat la un grup infracţional organizat, constituit de comisarul-şef Obreja Radu-Ionuţ şi agentul Perijoc Gheorghe-Ionel, structurat pe mai multe paliere, care ar fi avut ca scop fraudarea, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, a examenelor practice pentru obţinerea permisului de conducere. Concret, în contextul menţionat mai sus, inculpaţii Blîndu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian şi Bivol Ioan Bogdan, ar fi pretins şi primit de la 59 de elevi/cursanţi, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 100 de euro şi 700 euro (în total 14.800 de euro)”, se arată în rechizitoriul DNA.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp