Statul român își bate joc de eroii săi! Militarii morți la Dragoslavele – „Decedați fără legătură cu serviciul”

DISTRIBUIȚI

Cei trei argeșeni se întorceau din misiune când s-au răsturnat cu camionul militar

Trei militari argeșeni morți la datorie. Mulți alții grav răniți în urma unui accident cumplit petrecut în zona Dragoslavele in seara zilei de 29 iunie pe când un convoi al Armatei se întorcea din misiune de la Cincu.  Un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulaţie la ora 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeș. Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung s-a răsturnat într-o râpă.

Așa titrau toate canalele media din România și nu numai. Au urmat înmormântări cu onoruri militare, ridicări în grad post mortem, promisiuni ale autorităților. În acest moment, tot ceea ce a mai rămas este bătaia de joc la care sunt supuse familiile celor trei militari, despre care statul român a decis să scrie la cauza morții ”FĂRĂ LEGĂTURĂ CU SERVICIUL”. Rudele celor trei, disperate, contestă pe unde pot și se luptă cu un sistem absolut mizerabil.

Au murit de capul lor!

Parchetul Militar caută vinovații Părea o seară liniștită pe când toate televiziunile și canalele on line au început să anunțe cumplitul incident. Detaliile apăreau de la minut la minut. Obosiți în urma exercițiilor militare, transportați în camioane cu prelate ca pe timp de război, trei dintre militarii Batalionului 30 Vânători de Munte șiau pierdut viața. E drept că nu pe front și nici în timpul unui exercițiu militar, ci pe drumul de la locul de aplicații militare către unitate, în mașina unității, în grup organizat al Armatei. Cu toate acestea, Casa de Pensii a Armatei Române a decis că cei trei militari – Mihai Ionut Toma, George-Emilian Catană si Petre Cristian Toader au murit de capul lor. Mai exact, la cauza decesului scrie negru pe alb:” fără legătură cu serviciul”. Adică pentru orice civil, o asemenea moarte este considerată ”în timpul serviciului” sau ”accident de muncă”, iar pentru trei militari argeșeni dintre care doi au luptat și în Afganistan, nu! Să mai adăugăm și alte amănunte pe care le considerăm semnifi cative: camionul de tip DAC 665T  care s-a răsturnat a fost construit in anii ’80 si era destinat printre altele si tractării pieselor de artilerie. Șoferul, care a scăpat cu viață pentru că a sărit la timp din camion, a susținut că a rămas fără frâne. Parchetul Militar a deschis o anchetă în acest caz. Până acum nu este numeni vinovat de moartea celor trei militari și nici măcar nu se ia în considerare că au fost victimele unui accident petrecut la întorcerea din misiune către unitatea militară, mai exact de la serviciu, la serviciu.

Pensie de 663 lei pentru că nu au considerat accidentul ca fiind în timpul serviciului

Caporalul Petre Cristian Toader a murit la 32 de ani și a lăsat în urma sa o văduvă și un copil de patru ani. Era din Câmpulung și se afl a în camionul militar care s-a răsturnat la Valea Urdii. N-a avut nicio șansă de supraviețuire. A fost, la fel ca și ceilalți doi colegi decedați, înmormântat cu onoruri și înaintat în grad. Ministrul Apărării însuși a venit cu coroane de fl ori la militarii morți la Dragoslavele. Pentru cei 9 ani 3 luni și 27 de zile în care a fost angajat al Armatei și a fost gata oricând săși dea viața pentru țară, tânărului i s-a calculat o pensie de 1326 lei urmând ca, din partea statului român, familia supraviețuitoare să primească o pensie de urmaș de numai 663 lei. Asta pentru că nu se ia în calcul că și el și colegii săi au murit în timpul serviciului. Ministrul Apărării a promis, așa cum este și legea, dealtfel, că va oferi un loc de muncă văduvei care lucrează la un privat pe bani puțini. Până acum, acel loc de muncă promis este doar o iluzie, deși la Unitatea de la Câmpulung se pare că s-ar fi  căutat o soluție. Parchetul Militar încă cercetează și nu au ieșit concluziile anchetei nici după două luni? Ce poate fi  atât de complicat? Sau ce se dorește a se ascunde? Unii spun că militarii nu trebuiau transportați în asemenea mașini, ci în autobuze sau autocare. Alții sunt de părere că uzura camionului nu ar putea fi  trecută cu vederea de o anchetă serioasă, mai ales una făcută de Parchetul Militar. Dealtfel, o anchetăm serioasă ar putea scoate la iveală condițiile jalnice în care se antrenează militarii români, salariile mici, camioane, utilaje și alte elementre de logistică ce ar fi  trebuit scoase de mult din uz și care le pun viețile în pericol zi de zi.

Ministrul Țuțuianu a uitat de ce a promis familiei și la TV

Ca să dea bine la televizor și să evite un oprobiu public, însiși ministrul Apărării a venit la locul accidentului și s-a interesat de familiile celor trei militari morți. Apoi a plecat la București și a uitat și ce a declarat și ce a promis. Noi, nu. Și îi reamintim: “Vestea morții lor, pe drumul de întoarcere din misiunea executată la Cincu, a cazut ca un trăsnet în familiile lor și printre prietenii și colegii, cei care i-au cunoscut și apreciat ca luptatori și ca oameni. În cumplitul accident din Valea Urdii, Armata a pierdut trei militari de elită, toți veterani ai teatrelor de operații, bărbați puternici si mândri, crescuți la școala aspră a luptătorilor alpini. Asigur familiile celor trei sublocotenenți ca le suntem alături în cumplita suferință și le vom rămâne sprijin, de acum înainte. întreaga Armată va prețui sacrifi ciul sublocotenenților post-mortem Mihai Ionut Toma, George-Emilian Catană și Petre Cristian Toader și le va păstra o veșnică și pioasă amintire.”așa spunea ministrul Țuțuianu. El și cei cărora le-o fi  delegat sarcini pe aceste spețe s-or fi  luat cu concediul….

Familiile celor trei militari în luptă cu Casa de Pensii a Armatei

În fața presei, mai marii Armatei au defi lat cu coroane de flori și onoruri militare. Cu declarații elogioase, făcute în gura mare și  promisiuni rămase categoric nerespectate, ministrul Țuțuianu a dat speranțe familiilor distruse de tragicul accident. Astăzi, la două luni de la catastrofă, situația este de neimaginat: familiile celor trei tineri militari, morți nevinovați, se luptă cu Casa de Pensii a Armatei Române pentru a le face dreptate și pentru a evita mușamalizarea efectelor unei catastrofe. Urmașii au formulat contestații și cer să li se recunoască drepturile: o dată ale lor, de moștenitori, dar, mai ales ale nevinovaților pe care Armata română i-a omorât, indirect, aceeași Armată nerecunoscând că moartea a survenit în condițiile în care legea stipulează clar că e accident de muncă!!! Dincolo de pierderea tragică a celor trei militari, familiile suferă batjocura statului care le aruncă niște pensii de mizerie.

Iată câte ceva din ceea ce apărea despre ministrul Ţuţuianu la vremea respectivă

„Ministrul Apărării, Adrian Tutuianu, a depus coroane de fl ori la catafalcurile celor trei militari ai Batalionului 30 Vanatori de Munte ”Dragoslavele” morti dupa ce camionul in care se afl au s-a rasturnat intr-o prapastie din Arges si a transmis condoleante familiilor acestora.”ProTV

„Ministrul a mers, duminică dimineața, în județul Argeș, în localitățile unde sunt depuși cei trei militari – Mihai Ionuț Toma, George-Emilian Catană si Petre Cristian Toader.”stirileprotv.ro

„Ministrul a prezentat condoleanțe familiilor sublocotenenților (post-mortem) și a depus coroane de fl ori la catafalcurile acestora.”www.ziare.com  MapN “Plutonierului-major Mihai Ionut Toma, caporalului clasa a III-a George-Emilian Catana și caporalului clasa a III-a Petre Cristian Toader le-a fost acordat gradul de sublocotenent la propunerea șefului Statului Major General, în semn de recunoștință și apreciere a înaltului profesionalism, altruismului, curajului și spiritului de sacrifi ciu dovedite pe timpul misiunilor încredințate.”

„Să dotați Armata, să nu mai moară și alți militari”

Una dintre mamele îndoliate și-a strigat disperare în fața ministrului. În simplitatea-i caracteristică omului de la munte, sfâșiată de durere aceasta a subliniat adevărul crunt pentru care și-a ăierdut copilul: „Sper ca în momentul în care ajungeți lângă copilul meu să îi spuneți că ați dotat Armata cu ce trebuie, astfel încât să nu mai moară și alți militari cum a murit băiatul meu” a fost mesajul acesteia.

 

Art.5.  lit g) Accident de muncă- vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Art. 28.  În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice în care printre victime sunt şi persoane afl ate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fi zice/juridice prevăzute de art.29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului verbal de cercetare la faţa locului.

Art. 30 (1) În sensul prevederilor art.5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă: lit. g)  accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers. lit h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fi zice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă.

Ada Nicolau