Sub influența unor substanțe halucinogene s-a aruncat de la etaj!

Sub influența unor substanțe halucinogene s-a aruncat de la etaj! Incidentul s-a petrecut în cartierul Vişoi, pe strada Emil Gârleanu, în blocul 24.

Tânărul a fost agitat toată ziua, după ce ar fi consumat substanţe interzise. La un moment dat s-a luat la ceartă cu tatăl său, potrivit vecinilor, iar acesta din urmă a solicitat sprijinul poliţiei, sperând că oamenii legii îl vor convinge să meargă la spital pentru a primi ajutor medical.

Individul a refuzat categoric, iar oamenii legii au plecat, neavând niciun alt motiv să-l reţină. Tânărul însă nu s-a potolit ci a continuat scandalul mai în forță. De frică, tatăl său a plecat de-acasă, iar el a dat foc la apartament după care s-a aruncat de la balcon.

Cei care l-au văzut întins pe jos au sunat imediat la 112 iar la locul incidentului au ajuns un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenţie, echipaje de jandarmi şi poliţişti şi o ambulanţă. Forţele de intervenţie s-au chinuit minute bune să-l imobilizeze pe tânărul drogat, acesta fiind urcat apoi în salvare şi transportat, sub supravegherea poliţiştilor, la spital.

foto descriptiv

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.