Trecerea Luminiței Paul de la PNL la UNPR, pare să fie doar începutul migrației unor persoane de la vârful organizației fondate de Brătieni către alte partide. Așa cum se știa cu mult timp în urmă că șefa de la Serviciul Ambulanță Argeș este ancorată la UNPR, chiar dacă adeziunea o avea la PNL, la fel se aude acum și despre alți oameni importanți din organizația județeană care vor să facă același pas către partidul lui Gabriel Oprea. Și după cum se aude, vorbim aici despre membri cu greutate, care au avut un cuvânt de spus în PNL Argeș și cu care se poartă negocieri, la acest moment. Ca o coinbcidență sau nu, se pare că această mișcare nu se produce doar în județul nostru. De pildă, se aude că însuși primarul Brașovului, George Scripcaru, a plecat de la PNL la UNPR.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp