ULTIMĂ
ORĂ

„Toamna Piteșteană” vă așteaptă cu zeci de produse

Zeci de comercianți își expun începând de astăzi produsele în Piața Vasile Milea, în cadrul sărbătorii „Toamna Piteșteană”, devenită deja o tradiție. Vânzătorii oferă celor interesați produse tradiționale, fructe, legume, brânzeturi, carne, miere, dar și pomi fructiferi. Participanții pot vedea și cum își desfășoară activitatea o familie de albine, în centru fiind adus un stup cu pereți de sticlă. La deschidere au luat parte mai multe oficialități locale, printre care prefectul județului, Cristian Soare, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, primarul Piteștiului Cornel Ionică, dar și primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu. Majoritatea comercianțior este reprezentată de producători, iar de anul acesta numărul lor a crescut cu 25 la sută, conform spuselor lui Cornel Ionică. Tot acesta a declarat că, dacă inițial anunțase că aceasta va fi ultima ediție când „Toamna Piteșteană” va avea loc în Piața Vasile Milea, cel mai probabil locația evenimentului va rămâne aceeași, la dorința cetățenilor. În timp ce vizita câteva tarabe, primarul Piteștiului a cumpărat struguri și pastramă, invitându-i pe toți cei interesați să participe la acest eveniment.DSC 0097

http://www.youtube.com/watch?v=1lGbf8zewW8&feature=youtu.be

DSC 0081

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.