
Cristiana Oprea (n. 11 martie 1992) este un pilot de raliuri român. Este prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri și în Campionatul European de Raliuri FIA ERC (în afara țării). În 2024 concurează în Campionatul European de Raliuri FIA ERC. A debutat în automobilism în 2015, întâi în rolul de copilot alături de George Grigorescu, apoi ca pilot în Cupa DACIA, pilotând o Dacia Sandero 0.9 TCe. Acestea sunt recomandările ei pentru începători, conform autovit.ro
„Seat Ibiza a fost prima mea mașină, așadar nu putea să lipsească din listă. Este o mașină mică, pe care o poți conduce fără probleme în oraș, dar este suficient de încăpătoare pentru a putea face drumuri mai lungi. În primii mei ani de permis, Ibiza mi-a fost companion prin țară și chiar și până în Grecia, în călătorii care m-au învățat să mă bucur responsabil de libertatea pe care mașina și permisul mi-au oferit-o la 18 ani. Mie mi-a plăcut mult designul mașinii, însă totodată cred că momentul în care îți alegi prima mașină este și subiectiv, fiecare având preferințe sau afinități pentru o marcă sau un stil anume.” declară ea.
„Tot un hatchback cu design fresh este și Opel Corsa, pe care îl poți găsi rulat sub 10.000 de euro. Similar cu Ibiza, este o mașină compactă, care te ajută în oraș, dar cu care nu eziți să pleci în excursie cu prietenii, din lipsă de spațiu. Dacă ai un buget mai mare, poți alege versiunea 100% electrică.”
„De când a devenit uncool să conduci o Dacie ca începător? Văd că foarte puțini tineri preferă Dacia Sandero ca prima mașină, însă mie mi se pare o alegere grozavă: arată bine (în special în versiunea Stepway), are toate dotările de care ai nevoie, în plus costurile de întreținere și reparații sunt foarte accesibile, așadar îți oferă libertate de mișcare fără griji. Ca să nu mai spun că Sandero cu motorul 0.9 TCe este una dintre mașinile ideale pentru debut în Campionatul Național de Raliuri, deci dacă nu vrei să o vinzi, o poți transforma în mașină de raliu.” recomandă ea.
„Un icon al aglomerației urbane, Fiat 500 este o mașină grozavă dacă vei petrece foarte mult timp în oraș și dacă ai alternative pe care le poți conduce la drum lung. Desigur, poți călători fără probleme și cu Fiat 500, doar că nu ai foarte mult loc pentru bagaje și pasageri, iar în depășiri vei simți puterea limitată a motorului.”
„Fratele vitreg mai mare al modelului Seat Ibiza, Volkswagen Golf este o altă opțiune iconică pentru începători, și este ușor de înțeles de ce: popularitatea modelului îl fac să fie ușor accesibil, iar costurile de întreținere sunt de asemenea previzibile. Este o mașină încăpătoare, cu multe elemente de siguranță și confort, pe care o poți conduce mai mult de câțiva ani. Și dacă ești fan al mărcii, odată ce ai suficientă experiență, poți face un upgrade cu versiunea de performanță Golf GTI sau R.”
„O altă mașină compactă, ideală pentru oraș, Yaris vine în mai multe variante: poți alege motorul pe benzină și cutie manuală, sau motorul hybrid cu cutie automată. În orice caz, Toyota are un design bine definit și este recunoscută pentru fiabilitate și pentru consumul mic, ceea ce o face o alegere foarte bună.”
„Fie că alegi motorul 0.9 TCe pe benzină, același de pe Sandero, sau motorul 1.5 dCI diesel, Clio este o alegere prietenoasă cu bugetul și versatilă în orice situație, fiind ideală și pentru drumuri mai lungi. Asemenea Golfului, dacă îți place marca și te acomodezi bine cu mașina, următorul pas firesc poate fi versiunea cu pedigree motorsport proiectată de Renault Sport, Clio RS.”
„Dacă printre atâtea modele hatchback preferi un sedan, atunci trebuie să te uiți la Ford Focus. Modelele mai noi au dotări precum Apple CarPlay sau pachet de iarnă cu volan și scaune încălzite, dar și diferite sisteme de asistență la condus pe care nu le găsești atât de ușor cu un buget limitat.”
„Știu că foarte mulți tineri visează să conducă BMW, iar Seria 1 este alegerea ideală atunci când înțelegi că nu trebuie să sari etape, pentru că este important să știi să conduci corect o mașină pentru a te bucura de ea pe deplin. Evident, ai nevoie de un buget puțin mai mare, însă primești la schimb mai multe opțiuni pentru un model premium. Contrar preconcepțiilor, modelele mai noi BMW Seria 1 au tracțiune față, deci nu e niciun “pericol” pentru șoferii începători, dimpotrivă: mașina vine cu pilot automat, sistem de recunoaștere a semnelor în trafic, asistență în rampă și sistem activ pentru frânarea de urgență – opțiuni care te pot ajuta foarte mult, în special la început.”
„O altă mașină cu design iconic este Mini Cooper, cunoscut pentru senzația de “kart” pe care ți-o oferă la volan. Chiar și în versiunea One de doar 102 CP, te poți bucura de suspensia mai rigidă și de personalitatea sportivă a mărcii. Este tot o opțiune pentru bugete un pic mai mari, însă e o alegere fun, care își poate păstra valoarea în timp.”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
