
Guvernul a aprobat vineri declanșarea procedurilor de expropriere necesare pentru construcția primului segment al Autostrăzii Sibiu–Făgăraș, vizând sectorul cuprins între localitățile Boița și Avrig, relatează Ampress.ro.
Fondurile alocate pentru plata despăgubirilor depășesc suma de 2,2 milioane de lei, banii provenind integral din finanțare externă nerambursabilă. Conform datelor prezentate de Ciprian Șerban, măsura implică aproximativ 1.900 de imobile aflate pe coridorul suplimentar avizat pentru lucrări.
Deciziile adoptate au fost detaliate public prin intermediul unui mesaj online:
„Guvernul a aprobat un pachet important de acte normative pentru modernizarea infrastructurii rutiere şi feroviare. În cadrul şedinţei de astăzi Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii: acceptarea amendamentelor la Convenţia COTIF (OTIF). Au fost actualizate regulile de interoperabilitate feroviară internaţională, admiterea tehnică a materialului rulant şi siguranţa circulaţiei, aliniind România la cele mai noi standarde europene şi mondiale”.
În cadrul aceleiași reuniuni, Executivul a hotărât suplimentarea bugetului pentru exproprierile aferente lotului Săliște de pe Autostrada Orăștie–Sibiu. Sumele, asigurate tot din fonduri externe, au fost relocate și majorate pentru a acoperi plățile restante și a debloca activitatea pe șantier.
Compania turcă Makyol este responsabilă de execuția lucrărilor la Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, după ce a câștigat licitațiile pentru toate cele patru tronsoane în anul 2023. Valoarea totală a investiției este estimată la circa 6,5 miliarde de lei, sumă care nu include TVA.
Proiectul are prevăzută o durată de 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție, termenul limită de finalizare fiind sfârșitul anului 2027. Traseul pornește din Boița, la aproximativ 20 de kilometri de Sibiu, unde se realizează conexiunea cu Autostrada A1 și DN7, traversează zona de șes de sub Munții Făgăraș și se încheie la intersecția cu DN1, la ieșirea din municipiul Făgăraș.
În prezent, se lucrează pe toate cele patru loturi, cel mai avansat stadiu fiind raportat pe lotul 3, situat între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus.
Oficialii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au oferit detalii despre situația din teren:
„Cu toate că vremea din ultima perioadă nu a fost favorabilă lucrărilor, constructorul turc de pe Lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș înaintează rapid. Stadiul fizic de realizare al tronsonului de 17,6 kilometri, cuprins între Arpașu de Jos (DN1) și Sâmbăta de Sus (DJ105B), a ajuns la 23 la sută. Traseul include construcția a 27 de structuri de artă, printre care și un pod de o complexitate tehnică ridicată, cu o lungime de 820 de metri. În acest moment se lucrează pe toate tronsoanele Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (68,04 kilometri)”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
