
Un comandant din Argeș a fost trimis recent în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție după ce i-a cerut bani, dar și diferite favoruri sexuale, unei subalterne pentru a o transfera pe un post mai bine plătit. Potrivit rechizitoriului întocmit de judiciariști, Ionel Iordache, comandant al U.M. 02286 Bascov – Depozitul 100 carburanți-lubrifianți „Valea Argeșului”, i-a cerut subalternei în perioada 15 decembrie 2022 – 05 aprilie 2023 sume cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de euro pentru a interveni pe lângă superiorii săi din comisia de selecție astfel încât aceasta să fie transferată pe o funcție superioară, respectiv aceea de subofițer de stat major.
Citește și: Vești bune! Se asfaltează drumul de Argeș tranzitat de mii de șoferi! Anunțul momentului!
Ulterior, după ce a primit banii, acesta a intervenit pe lângă membrii comisiei pentru a schimba cerințele pentru postul scos la concurs. Concret, a fost schimbată cerința de studii postliceale cu studii liceale, astfel încât femeia să se încadreze. În luna martie 2023, subalterna comandantlui a fost transferată pe postul dorit.
Însă, calvarul femeii nu s-a oprit aici. Comandatul a continuat să îi ceară bani și alte favoruri, precum să vină în ținută civilă și cu părul desfăcut, prezentarea de fotografii ce o surprind pe aceasta în ipostaze din viața personală și acceptarea unor atingeri fizice de natură intimă. Pentru a scăpa de avansurile comandatului, femeia a făcut denunț la DNA, iar procurorii a început cercetările, iar în luna septembrie l-au trimis pe comandant în judecată.
„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului locotenent colonel (r.) IORDACHE IONEL, la data faptei comandant al U.M. 02286 Bascov – Depozitul 100 carburanți-lubrifianți „Valea Argeșului”, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 15 decembrie 2022 – 05 aprilie 2023, inculpatul Iordache Ionel, în calitate de comandant al U.M. 02286 Bascov, ar fi pretins unei subalterne (martoră în cauză) sume cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de euro pentru a interveni pe lângă superiorii săi din comisia de selecție astfel încât aceasta să fie transferată pe o funcție superioară, respectiv aceea de subofițer de stat major.
În concret, la sfârșitul anului 2022 ar fi fost vacantat un post de „subofițer de stat major” la un sector logistic. Postul urma să fie ocupat prin transfer de la o altă structură a unității militare, condiția obligatorie de studii fiind „nivelul postliceal”. Inculpatul Ionel Iordache ar fi modificat criteriile de selecție, retrogradând nivelul de studii de la postliceal la cel liceal pentru a favoriza persoana menționată anterior, care nu îndeplinea condițiile de ocupare a postului. Astfel, inculpatul ar fi modificat în statutul de organizare atât nivelul studiilor cerute, cât și coeficientul de salarizare.
La data de 21 martie 2023, prin demersurile întreprinse de inculpatul Iordache Ionel pe lângă membrii comisiei de transfer, subalterna favorizată de inculpat ar fi obținut transferul pe postul respectiv de subofițer de stat major.
Pentru încadrarea în funcția respectivă a subalternei, inculpatul Iordache Ionel i-ar fi cerut acesteia pe lângă sumele de bani menționate anterior și foloase de natură nepatrimonială constând în sosirea la muncă în ținută civilă și cu părul desfăcut, prezentarea de fotografii ce o surprind pe aceasta în ipostaze din viața personală și acceptarea unor atingeri fizice de natură intimă” transmite DNA.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
