ULTIMĂ
ORĂ

Tragedie! Accident cumplit de muncă! Un bărbat a murit pe loc!

Tragedie! Accident cumplit de muncă! Un bărbat a murit pe loc!

Un bărbat în vârstă de 41 de ani și-a pierdut viața luni, 25 noiembrie, într-un accident de muncă petrecut în pădurea Dobru din comuna Vânători-Neamț. Victima a fost lovită mortal de un copac pe care îl tăia. Incidentul a fost sesizat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 13:07. Apelul a fost efectuat de un coleg al muncitorului, un bărbat de 45 de ani, care a solicitat intervenția autorităților.

CITEȘTE ȘI: ȘOC la Dacia! Decizia RADICALĂ care lovește sute de angajați! Se întâmplă de la 1 ianuarie 2026!

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Târgu-Neamț s-au deplasat rapid în zonă pentru a demara ancheta. Din primele verificări a reieșit că victima, angajat al unei societăți comerciale, desfășura activități de exploatare forestieră. În momentul în care manevra o drujbă pentru a doborî un arbore, trunchiul acestuia s-a prăbușit peste el, provocându-i decesul pe loc.

Deoarece evenimentul tragic a avut loc în timpul programului de lucru, au fost sesizați inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamț. Aceștia urmează să stabilească dacă au fost respectate normele de protecție a muncii și dacă angajatul dispunea de echipamentul de protecție necesar.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au transmis detaliile oficiale ale intervenției:

„La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 13:07, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 45 de ani, cu privire la faptul că, în comuna Vânători-Neamț, zona pădurii Dobru, un trunchi de copac a căzut peste o persoană în timp ce aceasta îl tăia cu drujba.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind faptul că, în timp ce un bărbat de 41 de ani, angajat al unei societăți comerciale, efectua activități de tăiere arbori din fond forestier, în zona pădurii Dobru, din comuna Vânători-Neamț, jud. Neamț, ar fi fost surprins de un copac care a căzut peste acesta, rezultând decesul bărbatului. Au fost informați și lucrătorii ITM, care s-au deplasat la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului”.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și nerespectarea acestor măsuri.

Foto: Ilustrativ!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.