
Un bărbat din Poiana Lacului a fost lovit mortal de o mașină condusă de un tânăr din Pitești.
Potrivit informațiilor preliminare furnizate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, un tânăr de 27 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 67B, în comuna Poiana Lacului, în direcția Vedea – Pitești, a accidentat un bărbat de 66 de ani din localitate. Incidentul a avut loc în condiții care urmează să fie stabilite prin investigații, posibil din cauza faptului că pietonul a pătruns pe carosabil.
Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, însă a decedat ulterior din cauza rănilor suferite.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase alcool. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, a precizat Poliția.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
