ULTIMĂ
ORĂ

TRAGEDIE CUMPLITĂ lângă Pitești! Trei tineri, printre care două fete de 17 ani, au MURIT pe loc!

TRAGEDIE CUMPLITĂ lângă Pitești! Trei tineri, printre care două fete de 17 ani, au MURIT pe loc!

Accident mortal în județul Vâlcea, în urma unei coliziuni frontale între două autoturisme. Un tânăr de 25 de ani și două adolescente de numai 17 ani au murit pe loc, după ce mașina în care se aflau ar fi pătruns pe contrasens într-o curbă. Alte două persoane, soț și soție, au fost grav rănite și transportate la spital.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Județean de Urgență Pitești ANGAJEAZĂ! Cinci POSTURI scoase la CONCURS!

Tragedie în noaptea de duminică spre luni, pe DN 67, în localitatea Mihăești, din județul Vâlcea! Trei tineri și-au pierdut viața într-un accident rutier devastator, produs în jurul orei 23:30. Printre victime se numără două adolescente de doar 17 ani, care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului condus de un tânăr de 25 de ani.

Impact frontal, într-o curbă. Mașina ar fi ajuns pe contrasens

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme. Tânărul de 25 de ani, aflat la volanul uneia dintre mașini, ar fi intrat într-o curbă fără să adapteze viteza la condițiile de drum. În momentul producerii accidentului, ploua, iar carosabilul era umed.

Autoturismul ar fi tăiat curba și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde s-a izbit frontal de o altă mașină, în care se aflau un bărbat de 67 de ani și soția acestuia, în vârstă de 61 de ani. Violența impactului a fost devastatoare. Șoferul de 25 de ani și cele două adolescente de 17 ani au murit, în ciuda intervenției echipajelor de salvare.

Victime încarcerate și răniți în stare gravă

La sosirea salvatorilor, trei dintre victime erau încarcerate în autoturisme, iar alte două persoane au fost găsite inconștiente în apropierea mașinilor. Bărbatul de 67 de ani și soția sa au supraviețuit impactului, însă au suferit răni grave și au fost transportați la spital. Bărbatul prezenta mai multe fracturi și un traumatism la cap, în timp ce soția sa se afla în stare gravă și a fost internată în secția de terapie intensivă.

În urma accidentului, traficul rutier pe DN 67 a fost blocat complet timp de câteva ore, pentru intervenția echipajelor de salvare și efectuarea cercetărilor la fața locului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Primele indicii arată că viteza neadaptată la condițiile de drum ar fi contribuit la producerea accidentului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.