
Tragedie! Fiul unui politician celebru, găsit CARBONIZAT într-un Mercedes de lux! Detaliile crimei sunt ÎNFIORĂTOARE!
Autoritățile din Austria au deschis o anchetă după ce trupul neînsuflețit al unui tânăr, în vârstă de aproximativ 21 de ani, a fost descoperit într-un autoturism mistuit de flăcări, la Viena. Există suspiciuni că victima ar fi fiul unui politician din Ucraina, însă oficialii celor două state nu au oferit încă explicații detaliate.
Descoperirea macabră a fost făcută pe data de 26 noiembrie, în cartierul vienez Donaustadt. Cadavrul se afla pe bancheta din spate a unui automobil marca Mercedes, care a ars în totalitate.
Publicația austriacă Kronen Zeitung a relatat că vehiculul incendiat a fost observat de trecători în jurul orei 3.00 dimineața, aceștia alertând autoritățile.
Presa ucraineană, prin intermediul publicației Focus, notează că victima ar putea fi fiul lui Serhii Kuzmin, viceprimarul orașului Harkov. Informația a apărut inițial pe 1 decembrie, pe canalul „Social. Kharkiv”, care citează surse apropiate. Se pare că dispariția tânărului de 21 de ani fusese semnalată miercuri seară de către un prieten de familie stabilit în străinătate.
Potrivit primelor date furnizate de poliție, autopsia a relevat că decesul a survenit în urma unui traumatism. Jurnaliștii austrieci scriu că tânărul, cetățean ucrainean, a fost cel mai probabil victima unei crime.
Oamenii legii iau în calcul ipoteze precum strangularea sau decesul cauzat de expunerea la temperaturi extreme. De asemenea, indiciile preliminare sugerează că incendiul a fost provocat intenționat, cel mai probabil prin folosirea unui combustibil. Polițiștii încearcă acum să identifice autorul faptei și să stabilească mobilul crimei.
Contactat pentru un punct de vedere, Igor Terekhov, primarul din Harkov, a refuzat să comenteze incidentul, precizând că este vorba despre o problemă personală, de familie. Totuși, edilul nu a confirmat, dar nici nu a infirmat detaliile apărute în spațiul public.
Conform datelor oficiale disponibile pe site-ul administrației locale, Serhii Kuzmin ocupă funcția de viceprimar al orașului Harkov. Acesta este responsabil cu implementarea politicilor de stat și locale în sectoarele digitalizării și telecomunicațiilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
