ULTIMĂ
ORĂ

Tragedie! IMPACT devastator între o mașină și un TIR! un bărbat a murit carbonizat!

Tragedie! IMPACT devastator între o mașină și un TIR! un bărbat a murit carbonizat!

Accident devastator, sâmbătă, pe DN58, între Brezovia și Bocșa, în județul Caraș-Severin. O mașină și un TIR s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului ambele vehicule au fost cuprinse de flăcări. Șoferul autoturismului nu a mai putut fi salvat.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Primăria Călinești face ANGAJĂRI! POSTURILE scoase la CONCURS!

Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, tragedia s-a produs după ce conducătorul autoturismului ar fi intrat într-o depășire și ar fi ajuns pe contrasens.

Impactul a fost devastator. Mașina s-a izbit frontal de ansamblul TIR, iar imediat după coliziune cele două vehicule au fost cuprinse de incendiu.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în timpul efectuării unei depăşiri, conducătorul autoturismului ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu ansamblul TIR. În urma impactului, ambele autovehicule au fost cuprinse de incendiu”, au transmis polițiștii din Caraș-Severin.

Șoferul mașinii a murit carbonizat

În urma incendiului, conducătorul autoturismului a decedat. Trupul victimei a fost găsit carbonizat în interiorul mașinii.

Șoferul TIR-ului a fost rănit în urma accidentului și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Trafic blocat pe ambele sensuri

Accidentul a paralizat circulația pe DN58. În acest moment, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers între Brezovia și Bocșa.

Autoritățile estimează că circulația ar putea fi reluată în aproximativ două ore.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.