
Tragedie în Argeș! Bărbat găsit carbonizat! Incendiu devastator în miez de noapte!
Un incendiu devastator a izbucnit în cursul nopții trecute în localitatea Tigveni, județul Argeș, soldându-se cu decesul unui bărbat. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la fața locului au intervenit de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Curtea de Argeș și Punctului de Lucru Tigveni, fiind mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La momentul sosirii salvatorilor, flăcările se manifestau generalizat la o casă bătrânească, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Incendiul prezenta un risc major de extindere către locuințele învecinate și către o pădure din apropiere. În timpul intervenției, pompierii au reușit să evacueze o butelie din interiorul imobilului, prevenind astfel o posibilă explozie.
Din nefericire, în timpul operațiunilor de localizare și lichidare a focului, echipele de intervenție au descoperit în interiorul construcției trupul carbonizat al unei persoane de sex masculin.
Primele cercetări efectuate la fața locului indică faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric. Specialiștii au stabilit drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric, pornit de la un conductor defect, neizolat corespunzător sau care prezenta o izolație deteriorată.
Pentru a evita producerea unor astfel de tragedii, salvatorii recomandă cetățenilor să respecte cu strictețe următoarele măsuri de siguranță:
Pompierii subliniază importanța instalării unui detector de incendiu în locuințe, dispozitiv care poate declanșa alarma încă din stadiul incipient al unui focar, reprezentând un factor crucial pentru salvarea vieții și a bunurilor.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională de pregătire https://fiipregatit.ro. De asemenea, cetățenii au la dispoziție aplicația mobilă DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play pentru a primi informații rapide și sigure.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
