
O femeie de 73 ani, soția unui preot, a fost ucisă cu bestialitate de un violator în serie. Concret, bărbatul a intrat peste ea în casă și a lovit-o cu un topor în cap după care s-a făcut nevăzut. Tragedia putea fi evitată, spun localnicii, care acuză autoritățile că nu au luat măsuri la timp. Asta pentru că, în urmă cu doar câteva luni, bărbatul de 58 ani a intrat în curtea unei alte femei din localitate, văduvă, însă vecinii l-au observat și au salvat-o, aplicându-i o corecție agresorului. La acel moment, autoritățile nu i-au dat nici măcar o amendă, l-au lăsat liber, ba din contră, vecinii care au salvat-o pe femeie s-au ales cu dosar penal.
La câteva luni, distanță,bărbatul, care a mai fost condamnat în trecut tot pentru viol, a ucis-o pe preotească. Singură în casă, deoarece soțul îi murise în urmă cu 10 ani iar cele trei fete locuiesc în alt oraș, femeia a fost găsită într-o baltă de sânge de cuscrii care au alertat imediat autoritățile.
„Mi-a fost frică, am venit acasă plângând şi i-am spus soţului cuscra e bolnavă. Nu ştiam că e moartă…A fost elev de-al meu din clasa a opta şi de atunci tot în puşcărie a fost. A mai omorât o femeie aici în sat, acum vreo 30 de ani.”, a povestit cuscra femeii ucise.
Bărbatul, care are cazier pentru alte șase violuri a fost prins de poliţişti în scurt timp. Se ascundea în propia casă şi ar fi plănuit să fugă în străinătate. Acţiona, apoi fugea din ţară, în Ungaria. A ispăşit o parte din pedepse în România: mai bine de 20 de ani şi i-a petrecut în închisoare pentru infracţiuni de furt sau viol.
Soţul femeii ucise a fost preot în localitate. Într-o postare pe Facebook, parohia îşi exprimă regretul pentru tragedie. „Bunul Dumnezeu să o așeze între sfinți, alături de cel căruia, cu credință și dragoste, i-a fost soţie Preotului Nicolae, unind și în veșnicie, în Împărăția Cerurilor Familia Creștină!”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
