
Tragedie! Tânăr de 23 ani găsit mort pe acoperișul blocului! Anchetă de amploare!
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost descoperit decedat în cursul dimineții, pe acoperișul unui imobil din Brașov, situat pe strada Mihail Kogălniceanu. Primele date ale polițiștilor indică o posibilă sinucidere prin cădere de la înălțime.
CITEȘTE ȘI: Doliu imens în primăria Pitești! Angajat mort la serviciu!
Alerta a fost dată în jurul orei 09:15, printr-un apel la numărul de urgență 112, de către o persoană care a zărit corpul bărbatului. Echipajele medicale și polițiștii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul, leziunile suferite de victimă fiind incompatibile cu viața.
Cadavrul tânărului, care era din Brașov, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauza decesului în urma acestei proceduri.
O anchetă este în desfășurare, fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Principala ipoteză luată în calcul de către autorități este sinuciderea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
