
Tragedie! Tânără de 20 ani ucisă cu sânge rece de fostul iubit! Și mama fetei e în stare gravă!
O tânără de 20 de ani a fost ucisă marți, în Spiridonești, județul Neamț, după ce a fost atacată cu un cuțit de fostul său iubit, în propria curte. Mama fetei, în vârstă de 37 de ani, a suferit răni în urma incidentului și a fost transportată la spital.
CITEȘTE ȘI: OFICIAL! Schimbări radicale la Evaluarea Națională începând din acest an! Ministrul Educației-anunț de ultim moment!
Potrivit IPJ Neamț, incidentul s-a petrecut în jurul orei 12.30, când femeia de 37 de ani a anunțat poliția că ea și fiica sa au fost agresate cu un cuțit de un bărbat de 23 de ani, care a fugit imediat după atac.
Echipajul de ambulanță a constatat decesul tinerei la fața locului, iar mama acesteia a fost preluată și dusă la o unitate medicală.
Suspectul, un tânăr de 23 de ani din Bătrânești, a fost găsit ulterior de polițiști în județul Bacău, conform informațiilor transmise de MEDIAFAX.
Bărbatul se află acum în custodia poliției, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț pentru continuarea cercetărilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
