
Tragedie! Un bărbat a murit pe loc după o căzătură de la 6 metri înălțime! Detalii terifiante!
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit în urma unui grav accident de muncă petrecut în localitatea Valea Lupului. Victima a căzut de la o înălțime de aproximativ 6 metri în timp ce efectua o serie de lucrări la acoperișul unei case.
CITEȘTE ȘI: Vestea momentului la Argeș Mall! Ce magazin celebru s-a deschis chiar astăzi: Toată lumea îl aștepta!
În urma căzăturii, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, precum și multiple alte leziuni provocate de impactul cu solul. Deși personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare, organismul victimei nu a răspuns intervențiilor, decesul fiind declarat la scurt timp după sosirea salvatorilor.
Circumstanțele tragediei au fost confirmate de autoritățile medicale din Iași, care au precizat că pacientul se afla deja în stop cardio-respirator la momentul sosirii ambulanței.
„Echipajul TIM a fost la un pacient bărbat, 59 ani, cădere nivel 6 metri de pe o casă în zona Valea Lupului. A suferit un traumatism craniocerebral sever, contuzii multiple. A fost găsit în stop cardio respirator neresponsiv la resuscitare”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
