
ULTIMĂ ORĂ! SCHIMBĂRI IMPORTANTE pentru ADIMITEREA la liceu 2027. La ce MATERII vor da ELEVII un NOU EXAMEN! CALENDARUL OFICIAL!
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, vineri, 14 august, calendarul repartizării și al concursului de admitere la liceu 2027, precum și metodologia care va sta la baza întregului proces. Pentru elevii de clasa a VIII-a, anul viitor vine cu un calendar clar: înscrierea la concurs va avea loc pe 8 iulie, iar probele sunt programate pe 9 și 12 iulie 2027.
Înainte de toate acestea, elevii vor trece însă prin Evaluarea Națională. Potrivit proiectului de calendar lansat în dezbatere publică joi, 13 august, examenul pentru absolvenții clasei a VIII-a este programat în perioada 22-25 iunie 2027, iar rezultatele finale ar urma să fie publicate pe 7 iulie.
Ministerul Educației stabilește un termen important pentru unitățile de învățământ care vor organiza concurs de admitere în clasa a IX-a.
Până la 15 septembrie 2026, acestea trebuie să transmită inspectoratelor școlare, pentru avizare, disciplinele și probele de concurs, procedura de organizare și desfășurare, precum și criteriile de admitere, inclusiv modul de calcul al mediei.
Ulterior, pe 1 octombrie 2026, informațiile vor fi făcute publice. Tot atunci, inspectoratele școlare vor publica lista liceelor care organizează concurs de admitere.
Astfel, elevii și părinții vor putea afla cu mult înainte de examen unde se organizează concursul, ce discipline sunt incluse și care sunt regulile de admitere.
Primele etape ale procedurii încep încă din toamna lui 2026, iar principalele momente din vara anului viitor sunt următoarele:
Tot pe 15 iulie, liceele vor transmite către comisiile județene listele candidaților declarați admiși, iar acestea vor fi validate în cadrul procedurii de admitere.
Pentru candidații care nu sunt admiși la clasele pentru care au susținut concurs, procedura continuă.
Pe 16 iulie 2027, aceștia își pot ridica sau le pot fi transmise anexele fișelor de înscriere de la liceele unde au susținut concursul. Elevii care nu au fost admiși, dar și cei care au fost admiși și aleg să renunțe în scris la locul obținut, vor putea primi de la școala gimnazială fișa de înscriere pentru completarea opțiunilor și participarea la repartizarea computerizată.
Tot pe 16 iulie, liceele vor transmite către Centrul național de admitere lista candidaților declarați admiși la clasele pentru care s-a organizat concurs.
Pentru elevii care vor intra în clasa a IX-a în 2027, primul moment decisiv va fi însă Evaluarea Națională.
Conform proiectului de calendar lansat în consultare publică de Ministerul Educației, probele sunt programate în perioada 22-25 iunie 2027, iar rezultatele finale urmează să fie publicate pe 7 iulie.
Prin urmare, absolvenții clasei a VIII-a vor avea la dispoziție doar câteva zile între finalizarea Evaluării Naționale și înscrierea la concursul de admitere la liceele care vor organiza astfel de probe.
Calendarul și metodologia pentru admiterea la liceu 2027 sunt, în acest moment, proiecte aflate în consultare publică, urmând ca forma finală să fie stabilită de Ministerul Educației și Cercetării.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
