ULTIMĂ
ORĂ

ULTIMĂ ORĂ! Se SCHIMBĂ HARTA României! Primele DOUĂ COMUNE care vor să se UNEASCĂ! Ce pregătește NOUL Guvern? 

ULTIMĂ ORĂ! Se SCHIMBĂ HARTA României! Primele DOUĂ COMUNE care vor să se UNEASCĂ! Ce pregătește NOUL Guvern? 

Reorganizarea administrativă a României intră în discuție. Două comune din județul Timiș vor să renunțe la administrațiile separate, în speranța că vor reduce cheltuielile și vor avea mai mulți bani pentru investiții. În paralel, programul de guvernare propus de Luca Niculescu prevede stimulente pentru comasarea voluntară a 429 de localități cu mai puțin de 1.500 de locuitori.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI EXTRAORDINARE! Ambulanța Argeș face ANGAJĂRI! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS? 

Fibiș și Mașloc, două comune din județul Timiș aflate la aproximativ patru kilometri distanță una de cealaltă, se numără printre primele localități care au anunțat că iau în calcul unirea administrativă. Inițiativa vine în contextul în care viitorul Executiv pregătește măsuri pentru reorganizarea administrației locale, cu accent pe reducerea cheltuielilor și eficientizarea serviciilor publice.

Potrivit informațiilor prezentate de Observator, discuțiile dintre cele două administrații au început încă din primăvară, după ce Consiliul Județean Timiș a anunțat că este dispus să acorde până la 20 de milioane de lei localităților care aleg să se comaseze.

Economii de aproximativ trei milioane de lei pe an

Primarii celor două comune au analizat costurile și estimează că funcționarea unei singure administrații ar putea genera economii de aproximativ trei milioane de lei anual.

Banii care în prezent sunt folosiți pentru întreținerea și funcționarea primăriilor ar putea fi direcționați către proiecte de infrastructură și modernizare. Printre investițiile posibile se numără asfaltarea a trei kilometri de drumuri, modernizarea iluminatului public sau reabilitarea școlii.

Primarul comunei Fibiș, Gheorghe Dorel Carcea, consideră că unirea ar putea reprezenta o soluție în condițiile dificultăților economice cu care se confruntă administrațiile locale mici. „O idee bună în contextul de astăzi, ca nu mai avem putere economică pentru localitatea noastră”, a declarat edilul.

La rândul său, primarul comunei Mașloc, Ionel Lupu, susține că o comunitate mai mare ar putea avea acces mai ușor la finanțări și ar beneficia de o capacitate mai bună de a susține investițiile. „Știu că ăsta e viitorul, altfel accesezi un proiect cu 5.000 de locuitori sau unul cu 1.500. Pentru a funcționa normal și a nu sta la ușa cuiva să cerșești bani pentru supraviețuire, eu zic că este foarte benefic”, a afirmat acesta.

O singură primărie, un singur primar și un consiliu local

Dacă proiectul va fi pus în aplicare, cele două comune ar urma să funcționeze sub o singură conducere administrativă. Noua structură ar avea un primar, un viceprimar și un singur consiliu local.

Reorganizarea ar putea însemna și reducerea numărului de angajați. Potrivit informațiilor prezentate, din cei 15 salariați ai uneia dintre administrații ar putea rămâne doar doi sau trei, în funcție de structura stabilită pentru noua primărie. De asemenea, una dintre cele două primării ar dispărea ca structură administrativă separată, iar primarul uneia dintre comune nu și-ar mai păstra funcția în cadrul noii organizări.

Susținătorii proiectului mizează pe reducerea cheltuielilor de funcționare și pe posibilitatea atragerii unor finanțări mai consistente pentru dezvoltarea comunităților. Totuși, comasarea nu este privită cu același entuziasm de toți locuitorii. În timp ce unii văd în această măsură o oportunitate pentru modernizarea localităților, alții se tem de pierderea locurilor de muncă din administrație și de schimbările pe care le-ar putea aduce reorganizarea.

Nu toate comunele sunt de acord cu unirea

În alte zone ale țării, propunerea de comasare provoacă rezerve. Un exemplu este comuna Bărbătești, din județul Gorj, care are aproximativ 1.420 de locuitori și se încadrează în categoria localităților vizate de programul de guvernare. O parte dintre localnici se tem că unirea cu o altă comună ar putea însemna distanțe mai mari până la serviciile publice, o problemă în special pentru persoanele în vârstă și pentru cele care nu au acces la mijloace de transport.

Există îngrijorări și în privința educației. Daniel Troacă, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Popescu”, se opune comasării și avertizează că reorganizarea ar putea conduce la formarea unor clase cu 30 sau chiar mai mulți elevi, ceea ce ar afecta desfășurarea procesului educațional.

Nici primarul comunei Bărbătești, Adrian Mangru, nu consideră că unirea cu alte localități ar fi o soluție potrivită. „Nu ar fi oportun să ne comaseze cu alte localități, având în vedere că avem o cultură diferită față de localitățile sunt de jurul împrejurul nostru. Dacă o să fim obligați o să găsim soluția să putem duce proiectele pe care noi le-am început”, a declarat edilul.

429 de localități, vizate de stimulente pentru comasare

Reorganizarea administrației locale se regăsește în programul de guvernare propus de Luca Niculescu. Documentul prevede acordarea cu prioritate a unor finanțări pentru comasarea voluntară a 429 de localități cu mai puțin de 1.500 de locuitori.

Obiectivul declarat este reducerea costurilor administrative și creșterea capacității comunităților mici de a atrage bani pentru investiții. Pe lista localităților care se încadrează în această categorie se află și orașul Băile Tușnad, din județul Harghita.

Cu toate acestea, măsura nu presupune, potrivit programului prezentat, unirea obligatorie a localităților. Decizia ar urma să fie luată de cetățeni prin referendum.

Ce facilități ar putea primi localitățile care acceptă comasarea

Marcel-Alexandru Stoica, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării în Guvernul Niculescu, a anunțat că autoritățile iau în calcul stimulente financiare pentru comunitățile care aleg să se unească.

Printre variantele menționate se numără facilitățile fiscale, scutirile de taxe și impozite și un program de investiții destinat îmbunătățirii serviciilor publice.

„În mod democratic, cetățenii vor alege această decizie, această comasare. Aici putem vorbi despre facilități fiscale, de scutiri de taxe și impozite și un program de investiții care să poată creeze servicii de calitate pentru aceste localități”, a declarat Marcel-Alexandru Stoica.

Inițiativa din județul Timiș ar putea deveni astfel un test important pentru reforma administrativă propusă la nivel național. În centrul dezbaterii se află o întrebare esențială pentru comunitățile mici: pot economiile obținute printr-o administrație comună să se transforme în investiții și servicii publice mai bune, fără ca locuitorii să piardă accesul facil la instituțiile de care au nevoie? Răspunsul va depinde atât de forma finală a reformei, cât și de decizia comunităților chemate să se pronunțe asupra comasării.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.