prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Ultima oră! Șefa Secției de Psihiatrie a SJU Pitești – reținută! Acuzații grave!

Șefa secției de psihiatrie a SJU Pitești a fost reținută pentru cercetări privind suspiciunea de săvârșire a peste 140 de acte materiale de luare de mită! Ca urmare a actelor de procedură penală efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în data de 07.03.2024, acesta a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unei inculpate, şefa Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, faţă de care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE PENTRU ȘOFERI! POLIȚIȘTII RUTIERI NU VOR MAI AVEA VOIE SĂ FACĂ ACEST LUCRU!

De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar față de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire.

În ordonanţele procurorului se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul S.J.U. Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei.

Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea.

Celor tre inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 08 martie 2024, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cursul zilei de 07 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în patru locații, situate pe raza municipiilor Piteşti şi Curtea de Argeş, din care una este sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești-Secția Psihiatrie, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeș, unde își desfășoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice și una la o societate comercială, fiind puse în executare un număr de cinci mandate de aducere a unor persoane care deţineau calitatea de suspecţi.

Lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș şi din cadrul Structurii centrale a aceleiaşi Direcţii, au desfășurat acte de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs