Tânăra care a provocat accidentul de seara trecuta în care iubitul ei și-a pierdut viata, iar ea a fost grav rănită a fost transportată la câteva ore după producerea accidentului la Spitalul Floreasca din București. Din primele informații, starea femeii de 26 de ani s-a agravat, iar medicii argeșeni au decis transferul la o unitate spitalicească superioara. Astfel, în jurul orei 1:00 noaptea, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a preluat-o de la spital și au transportat-o la spitalul din Capitală.
Vă reamintim faptul că un tânăr de 34 ani și-a pierdut viața, iar o o femeie a fost transportată de urgență la spital cu mâna amputată în urma unui accident rutier petrecut seara trecută în Curtea de Argeș. Din primele informații, se pare că un tânăra ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat direct într-un parapet, iar în urma impactului, bărbatul a murit pe loc, iar femeia de doar 25 de ani a fost grav rănită, fiindu-i amputată în accident mâna dreaptă. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță care i-a acordat primele îngrijiri medicale și au transportat-o la spital. Din nefericire, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic.
”În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că o femeie de 25 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism pe strada Progresului din municipiul Curtea de Argeș, din direcția str. Valea Iașului spre str. Cuza Vodă, în curbă la dreapta, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un gard din beton.
Din păcate, în urma evenimentului a rezultat decesul unui bărbat de 34 de ani, din localitatea Cepari, pasager în autoturism, precum și rănirea gravă a conducătoarei auto, femeie de 25 de ani, din Băiculești, care a fost transportată la o unitate medicală, cu leziuni grave.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp