
Umbrărescu ia atitudinte! Și-a luat oamenii de pe șantierul autostrăzii și a dat ultimatum!
Lucrările pe tronsoanele Focșani – Bacău – Pașcani ale Autostrăzii A7, derulate de compania Spedition UMB, sunt puse pe pauză din cauza unui blocaj financiar major. Angajații au fost anunțați că perioada liberă de care beneficiază se prelungește cu încă o săptămână, urmând ca activitatea să fie reluată cel mai devreme pe 18 august, „în cazul în care se rezolvă problema încasărilor lucrărilor executate”, potrivit unui mesaj intern citat de Bacău.net.
CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru șoferi! Cum vor putea face ITP-ul gratuit?
Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a explicat pentru sursa citată că reluarea lucrărilor depinde exclusiv de rezolvarea problemelor de finanțare:
„Până nu se clarifică situația finanțărilor, nu putem ști când se va putea relua lucrul. Fără finanțare, nu se poate construi nimic.”
Astfel, până la deblocarea plăților către constructor, activitatea pe șantier rămâne suspendată.
Cinci dintre cele șase loturi ale secțiunilor Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani vor fi finanțate din granturi nerambursabile PNRR, nu din împrumuturi, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru:
„Am reușit ca 2,15 miliarde de euro pentru autostrăzi să fie puse pe componenta de grant, de fonduri nerambursabile. (…) Mutarea pe grant reprezintă o certitudine de execuție a acestor lucrări.”
Lotul Mircești – Pașcani rămâne însă finanțat din împrumuturi PNRR, deoarece nu poate fi finalizat până în august 2026 – termenul limită pentru proiectele pe fonduri nerambursabile.
Lot 1 Focșani – Domnești Târg (35,60 km) – progres: 60%, termen septembrie 2025
Lot 2 Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km) – progres: 55%, termen noiembrie 2025
Lot 3 Răcăciuni – Bacău (21,52 km) – progres: 31%, termen noiembrie 2025
Constructor: Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL
Lot 1 Săucești (Bacău) – Trifești Târg (30,30 km) – progres: 36%, estimare aprilie 2026
Lot 2 Trifești – Gherăiești (18,99 km) – progres: 34,1%, estimare februarie 2026
Lot 3 Mircești – Pașcani (28,09 km) – progres: 34,9%, termen contractual 2026
Toate cele șase loturi sunt construite de aceeași asociere: SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.
Deși oficial termenele contractuale nu au fost modificate, orice întârziere cauzată de lipsa finanțării poate pune presiune pe respectarea planului de lucru, mai ales în contextul în care fondurile PNRR au termene stricte de utilizare. O pauză de două săptămâni poate părea minoră, dar în proiecte de infrastructură complexe, unde organizarea logistică și aprovizionarea sunt calibrate la zi, chiar și o scurtă oprire poate duce la efecte în lanț.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
