
O inițiativă legislativă care propune reintroducerea uniformei obligatorii în școlile de stat din România a primit aviz favorabil în Comisia pentru Administrație Publică din Senat. Proiectul, susținut de parlamentari PSD, prevede sancțiuni financiare drastice pentru unitățile de învățământ care nu vor respecta noua reglementare, amenzile fiind cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Dacă legea va fi adoptată, uniforma nu va mai rămâne la latitudinea Consiliului de Administrație al fiecărei școli, ci va deveni o obligație legală la nivel național. Proiectul de modificare a Legii învățământului preuniversitar a fost depus la Senat la data de 26 iulie, marcând o schimbare majoră față de legislația actuală.
Deși autoritățile locale nu sunt obligate prin acest proiect să suporte costurile vestimentației, documentul le oferă posibilitatea de a achita aceste cheltuieli din bugetele proprii. Deputata PSD Alexandra Presură a anunțat că măsura vizează combaterea discriminării generate de statutul financiar al familiilor.
“În cadrul Comisiei pentru Administrație Publică din Senatul României, am susținut și obținut avizul favorabil pentru inițiativa legislativă pe care am depus-o alături de colegii mei din grupul parlamentar PSD, privind modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, ce vizează introducerea obligatorie a ținutei școlare unice în învățământul de stat. Este o inițiativă în care cred din tot sufletul și care răspunde unei probleme reale din unitățile de învățământ: bullying-ul și discriminarea bazate pe statutul financiar al familiilor”, a scris Alexandra Presură pe Facebook.
În expunerea de motive, parlamentarii susțin că standardizarea vestimentației are rolul de a consolida legătura elevilor cu școala. În document este invocată “întărirea sentimentului de apartenenţă şi concentrarea pe educaţie: Standardizarea vestimentară sporeşte mândria de a reprezenta o anumită comunitate şcolară şi creează un sentiment de unitate colectivă”.
Deputata PSD a oferit asigurări că proiectul nu va deveni o povară financiară pentru părinți. Aceasta a precizat: “Această măsură este gândită să protejeze, nu să împovăreze! Gratuitatea și subvenționarea kitului de bază vor fi direcționate direct către familiile vulnerabile și copiii din medii defavorizate, unde sprijinul statului este crucial.”
Totuși, Consiliul Economic Social (CES) se opune ferm inițiativei și a emis un aviz negativ. Conform datelor relatate de edupedu.ro, instituția contestă argumentul conform căruia uniforma ar reduce fenomenul de bullying.
“Bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie”, a subliniat CES. Instituția consideră că eventualele fonduri ar trebui folosite pentru burse, consiliere, transport sau extinderea programului „Masă sănătoasă”.
Argumentarea proiectului invocă modele europene precum Franța și Marea Britanie. “Un exemplu major este cel al Franţei, care a implementat un amplu program-pilot pentru introducerea «ţinutei unice» (la tenue unique), cu scopul declarat de generalizare”, se precizează în documentul legislativ.
Sancțiunile propuse pentru unitățile de învățământ care refuză implementarea ținutei unice ar urma să fie aplicate de Poliția Locală. Inițiativa își continuă parcursul parlamentar, cel mai recent aviz fiind obținut miercuri, 2 septembrie, din partea Comisiei pentru Administrație Publică a Senatului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
