
Unirea Principatelor Române rămâne unul dintre cele mai importante momente din istoria națională, demonstrând că România poate progresa atunci când este condusă de lideri care își iubesc țara și își asumă reforme curajoase. Acesta este mesajul transmis de deputatul Simona Bucura-Oprescu, președintele PSD Pitești, cu prilejul evocării rolului istoric jucat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În doar șapte ani de domnie, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele statului român modern printr-o serie de reforme profunde, care au schimbat fundamental structura politică, socială și administrativă a țării. Printre cele mai importante realizări se numără înlocuirea alfabetului chirilic cu alfabetul latin, introducerea învățământului primar gratuit și obligatoriu, precum și înființarea Universităților din București și Iași.
Tot în timpul domniei sale au fost puse bazele Academiei Române, ale Ministerului Afacerilor Externe și ale diplomației românești. Alexandru Ioan Cuza a creat armata națională și instituțiile fundamentale ale apărării – Ministerul de Război, Garda Națională și Arsenalul Armatei – consolidând astfel suveranitatea statului.
Reformele au vizat și sistemul judiciar, prin înființarea instanțelor judecătorești, tribunalelor județene, curților de apel și Curții de Casație. De asemenea, domnitorul a extins dreptul de vot, a organizat administrația locală prin consilii comunale și județene alese de cetățeni și a realizat reforma agrară, oferind pământ țăranilor.
Modernizarea României a continuat prin înființarea serviciului sanitar centralizat și a serviciului poștal modern, introducerea sistemului metric de măsuri și greutăți, precum și dezvoltarea infrastructurii, odată cu demararea lucrărilor primei căi ferate din România, pe ruta București–Giurgiu, și a primei linii de telegraf.
Un moment esențial a fost anul 1862, când Alexandru Ioan Cuza a reușit unirea administrativă a celor două principate, stabilind un singur guvern și capitala la București. Tot atunci, pentru prima dată, a fost afirmat oficial caracterul românesc al teritoriului prin denumirea de „Principatele Unite Române”, iar Constituția din 1866 a consacrat definitiv numele statului: România.
„Unirea Principatelor ne arată că, dacă românii își aleg conducători potriviți, se poate și în România”, a subliniat deputatul Simona Bucura-Oprescu, evidențiind actualitatea lecției oferite de Alexandru Ioan Cuza și importanța leadershipului responsabil în construcția viitorului țării.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
