prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Urmărire ca-n filme pe străzile din Pitești! Beat și fără permis a fugit de polițiști!

În ziua de 12 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat de 54 de ani, din Pitești, ca urmare a cercetărilor privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept (două acte materiale) și conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 02 iulie în jurul orei 19:30, cel în cauză a fost depistat de aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin din Pitești, cu viteză peste limita legală, cel neoprind la semnalul de oprire efectuat de polițiștii rutieri, care au pornit în urmărirea acestuia și l-au depistat în scurt timp. Cu ocazia identificării, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma analizelor de specialitate, a rezultat că valoarea alcoolemiei în sânge depășea limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, din verificări s-a stabilit că cel în cauză avea dreptul de a conduce anulat ca urmare a săvârșirii altor infracțiuni la regimul circulației, precum și faptul că era cercetat într-un alt dosar penal privind sâvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, în urma depistării acestuia, în cursul lunii iunie 2021, pe raza județului Dâmbovița.

După administrarea probatoriului, în ziua de 12 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs