
Vagon plin cu călători mistuit de flăcări! Peste 40 de persoane evacuate!
Incendiul izbucnit duminică la un vagon de călători aflat în Gara Plopeni a fost lichidat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru șoferi! Cum vor putea face ITP-ul gratuit?
Cum s-a desfășurat intervenția
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni, sprijiniți de Garda de Intervenție Băicoi, au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru a opri extinderea flăcărilor. La fața locului a fost mobilizată și o ambulanță SMURD, ca măsură de precauție.
Incendiul a afectat un vagon al trenului care circula pe ruta Slănic – Ploiești Sud. În momentul producerii incendiului, aproximativ 40 de pasageri s-au autoevacuat în siguranță.
ISU Prahova a precizat că nu au fost înregistrate victime, iar intervenția s-a încheiat cu succes. Cauza incendiului urmează să fie stabilită.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
