
Veste șoc despre Mircea Lucescu! Cine îi ia locul pe banca naționalei pentru meciul crucial cu Turcia: Decizia este luată în proporție de 90%!
Mihai Stoichiță, actualul director tehnic al Federației Române de Fotbal, este principala variantă pentru a prelua conducerea tehnică a echipei naționale în perspectiva meciului de baraj cu Turcia. Această soluție de urgență va fi aplicată în cazul în care selecționerul Mircea Lucescu nu va putea fi prezent pe bancă din cauza problemelor de sănătate.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Spitalul Leordeni angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs?
România urmează să dispute pe 26 martie, la Istanbul, o partidă crucială împotriva Turciei pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. În prezent, starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, este incertă. Recent, tehnicianul a fost internat pentru investigații și urmează să consulte specialiști din străinătate.
Conform sursei citate, varianta ca Mihai Stoichiță să asigure interimatul este agreată în proporție de 90% în interiorul Federației Române de Fotbal. Alte nume vehiculate anterior, precum cel al lui Gheorghe Hagi, nu sunt considerate opțiuni reale pentru acest duel. Hagi ar fi refuzat ideea de a prelua echipa națională într-un moment atât de tensionat, chiar înaintea unei confruntări cu o asemenea miză.
Mihai Stoichiță deține funcția de director tehnic al FRF din anul 2017. Anterior, acesta a acumulat experiență la nivel internațional, antrenând echipele naționale din Panama, Armenia și Kuweit.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat săptămâna trecută că forul de la Casa Fotbalului analizează toate posibilitățile și că o hotărâre finală va fi comunicată după ce situația medicală a lui Mircea Lucescu va fi clarificată.
„Cu siguranță, aceasta este prioritatea noastră ca federație, starea de sănătate a domnului Lucescu. Meciurile de echipă națională sunt total diferite de meciurile de club, în primul rând prin stres, prin tensiune, și atunci și el, și noi vrem să fim siguri că nu vom avea surprize neplăcute. Suntem în continuare în același scenariu, urmând ca domnul Lucescu să se deplaseze în afara țării pentru o a doua opinie medicală, astfel încât până în 20 februarie să putem să luăm o decizie în ceea ce privește posibilitatea domnului Lucescu de a continua să stea pe banca tehnică a echipei naționale pentru meciurile din luna martie”, a declarat Burleanu.
Mircea Lucescu a fost internat pe 2 februarie la Spitalul Universitar din București, de unde a fost externat după o săptămână. Selecționerul urmează să plece în Belgia pentru investigații amănunțite. Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei, a informat că antrenorul va fi consultat de prof. dr. Ștefan Constantinescu, un specialist de renume mondial în domeniul oncologiei moleculare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
