
Veste ȘOC pentru mii de POLIȚIȘTI și MILITARI! Cine sunt cei care vor ieși la PENSIE mult mai TÂRZIU! Anunț OFICIAL!
Vicepremierul Tanczos Barna a oferit noi detalii privind reforma pensiilor speciale, precizând că majorarea vârstei de pensionare pentru anumite categorii de angajați din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Armată este o măsură necesară. Potrivit oficialului, acest demers are la bază principiul „echității sociale” și vizează eficientizarea sistemului.
Într-o intervenție la TVR Info, Tanczos Barna a explicat că este esențială o analiză atentă a funcțiilor din aceste instituții, făcând o distincție clară între personalul operativ și cel administrativ. În timp ce persoanele care participă la misiuni sau în teatre de operații ar trebui să fie exceptate de la vârsta standard de pensionare de 65 de ani, situația celor care lucrează în birouri ar putea fi reevaluată.
Conform declarațiilor vicepremierului, noul sistem de pensionare urmărește atât o reducere a cheltuielilor, cât și o uniformizare a regulilor pentru activități similare desfășurate în ministere diferite. Sursa citată a subliniat că munca de birou din MAI nu diferă, în anumite cazuri, de cea din alte instituții, precum Ministerul Mediului.
”În contrapartidă, au propus şi au promis că vor veni cu un nou sistem de pensionare, noi reguli care, pe de o parte, generează şi o reducere a costurilor, dar generează, în primul şi primul rând, o echitate socială. Nu neagă nimeni faptul că acele echipe operative, acele persoane care au fost în teatre de război, cu siguranţă trebuie exceptate de la o pensionare standard la 65 de ani”, a afirmat Tanczos Barna la TVR Info.
Oficialul a mai precizat că responsabilitatea identificării acestor categorii de personal revine instituțiilor de resort. Astfel, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne urmează să vină cu propuneri concrete care să reflecte realitatea din teren și din aparatul administrativ.
”Dar sunt foarte multe componente ale resurselor umane din aceste domenii, unde lucrurile stau altfel şi munca la birou nu diferă în Ministerul de Interne faţă de Ministerul Mediului, în anumite situaţii, nu generalizăm, şi tocmai these elemente trebuie analizate, aceste domenii identificate şi să se vină din partea instituţiilor, din partea din partea Ministerului Apărării şi din partea Ministerului de Interne cu o propunere”, a completat vicepremierul în cadrul emisiunii televizate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
