
Veste șoc pentru toți elevii și părinții! Ministerul Educației a modificat structura anului școlar! Iată când începe școala și ce se întâmplă cu vacanța de schi!
Ministerul Educației a lansat vineri în consultare publică proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026-2027. Potrivit propunerii oficiale, elevii ar urma să înceapă cursurile pe data de 7 septembrie 2026 și să le încheie pe 18 iunie 2027.
Calendarul este diferit pentru elevii din anii terminali. Astfel, pentru clasa a VIII-a, anul școlar se va termina pe 11 iunie 2027, în timp ce elevii de clasa a XII-a vor finaliza cursurile pe 4 iunie 2027.
O schimbare majoră față de anii anteriori vizează „vacanța de schi”. Ministerul propune reducerea la două săptămâni (față de trei) a intervalului în care inspectoratele școlare județene (ISJ/ISMB) pot alege săptămâna de vacanță din perioada iernii.
”Principala modificare, faţă de structura anilor şcolari anteriori, vizează reducerea intervalelor (săptămânilor) între care se poate decide pentru vacanţa la decizia inspectoratelor şcolare la două (faţă de trei)”, au explicat reprezentanții instituției. Decizia este fundamentată pe faptul că, în trecut, majoritatea județelor au optat oricum pentru doar două dintre cele trei intervale disponibile.
Astfel, săptămâna de vacanță aflată la decizia inspectoratelor va putea fi programată în perioada 22 februarie – 7 martie 2027. Autoritățile precizează că acest interval a fost ales pentru a asigura un echilibru în ceea ce privește numărul de săptămâni consecutive de școală.
În proiectarea acestui calendar, Ministerul Educației a ținut cont de programarea examenelor naționale din 2027. Probele de competențe ale Bacalaureatului sunt prevăzute pentru ultimele două săptămâni de cursuri, în timp ce probele scrise și Evaluarea Națională vor avea loc în primele două săptămâni de după încheierea școlii.
”În acest sens, precizăm că începerea anului şcolar în data de 14 septembrie (faţă de 7 septembrie, propunerea actuală) ar implica încheierea cursurilor pe 25 iunie şi, prin urmare, decalarea cu o săptămână a desfăşurării examenelor naţionale”, au subliniat reprezentanții ministerului. De asemenea, simulările pentru examenele naționale sunt planificate să aibă loc în luna martie 2027.
Conform proiectului aflat în consultare, structura cursurilor este următoarea:
Vacanțele elevilor sunt programate în următoarele perioade:
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027. Fiecare program va avea o durată de 5 zile lucrătoare consecutive, data exactă fiind stabilită de fiecare unitate de învățământ, cu condiția ca cele două să fie planificate în module de cursuri diferite.
Forma finală a acestui calendar va fi aprobată după finalizarea procesului de consultare publică și după ce va fi analizată în cadrul Comisiei de Dialog Social.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
