
Comisia pentru Transport și Turism din Parlamentul European a aprobat marți raportul referitor la actualizarea legislației privind inspecția tehnică a vehiculelor în Uniunea Europeană. Una dintre cele mai importante modificări vizează posibilitatea ca inspecția tehnică (ITP) să poată fi efectuată și într-un alt stat membru decât cel în care este înregistrat autoturismul.
În astfel de cazuri, posesorul vehiculului va intra în posesia unui certificat de conformitate temporar, cu o valabilitate de șase luni. Ulterior, verificarea periodică standard va trebui realizată, ca și până acum, în țara de înmatriculare, măsura având rolul de a facilita deplasările pe teritoriul Uniunii Europene.
Europarlamentarii nu au fost de acord cu propunerea Comisiei Europene de a impune inspecții anuale obligatorii pentru autovehiculele și autoutilitarele care au depășit 10 ani de la fabricare. Astfel, se va păstra frecvența actuală a verificărilor, respectiv o dată la doi ani.
Decizia se bazează pe faptul că nu există dovezi suficiente care să ateste că verificările anuale ar reduce numărul accidentelor rutiere. De asemenea, conform noilor reglementări, statele membre au libertatea de a impune reguli naționale mai stricte dacă consideră necesar.
Actualizarea legislației presupune și introducerea unor verificări adaptate noilor tehnologii auto. Inspecțiile periodice vor viza de acum înainte și componentele de siguranță precum airbagurile sau sistemele de frânare automată în caz de urgență. Totodată, vor fi implementate și controale specifice pentru mașinile hibride și electrice.
Pentru a stopa fenomenul manipulării kilometrajului pe piața auto second-hand, unitățile de service vor fi obligate să înregistreze în sistem valoarea odometrului la fiecare intervenție asupra masinii. Producătorii vor fi, de asemenea, responsabili pentru introducerea datelor vehiculelor conectate în baze de date la nivel național. Există însă anumite excepții prevăzute pentru întreprinderile mici în cazul unor reparații de scurtă durată.
O altă noutate vizează vehiculele care fac obiectul unor rechemări obligatorii în service. Conform informațiilor transmise de Mediafax, mașinile care nu au remediat defecțiunile semnalate de producători nu vor primi avizul favorabil la inspecția tehnică.
În ceea ce privește protecția mediului și siguranța rutieră, au fost stabilite următoarele direcții:
Proiectul adoptat de comisia de specialitate urmează să fie negociat cu reprezentanții statelor membre. Forma finală a legislației europene va fi stabilită de comun acord de către Parlamentul European și Consiliul UE.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
