
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a efectuat o vizită pe șantierul Lotului 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului (A0) pentru a verifica evoluția lucrărilor și a menține presiunea pe constructor. Oficialul a semnalat că, deși în anii trecuți s-a putut lucra eficient pe timp de iarnă, condițiile actuale din acest sezon, marcate de umiditate ridicată și temperaturi negative prelungite, complică desfășurarea activităților.
„După mai multe sezoane de iarnă in care am putut să lucram destul de bine pe Șantiere, “𝗜𝗮𝗿𝗻𝗮 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗮 𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁 𝗶𝗮𝗿𝗻𝗮” iar lucrările se desfășoară cu dificultate mai ales din cauza umidității crescute și a perioadelor lungi cu temperaturi negative”, a explicat Scrioșteanu.
Obiectivul autorităților este ca acest sector de drum să fie utilizabil în cel mai scurt timp posibil. „I-am solicitat constructorului creșterea mobilizării în teren în așa fel încât în aceasta vară să putem circula între A3 și A2 la nivel de autostradă”, a punctat reprezentantul Ministerului Transporturilor.
Principalele activități se concentrează în acest moment pe cele șapte structuri de pe restul de 8,6 km de executat, situația acestora fiind următoarea:
În ceea ce privește partea de drum și infrastructură, stratul de formă din balast a ajuns la un progres de 90%, iar stratul de fundație din balast este realizat în proporție de 80%. Stratul de agregate naturale stabilizate cu lianți hidraulici este finalizat în proporție de 43%. Paralel, se lucrează la evacuarea apelor din zona mediană, la sistemul ITS (35%) și la iluminatul public (47%).
Relocarea rețelelor de utilități a fost deja încheiată în majoritatea zonelor cheie (DN2, DJ300, DC27 și CF800), activitățile finale fiind concentrate acum în perimetrul pasajului de la DN3. Tot acolo, traficul auto a fost deja deviat pe o bretea provizorie construită la cota finală a autostrăzii, care va servi temporar ca descărcare a lotului 4 în DN3.
Noul pasaj de pe DN3 va beneficia de patru benzi de circulație, fiind proiectat pentru a acomoda viitoarea lărgire a drumului național. Contractorul principal al acestui proiect este China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), care lucrează pe plan local cu subcontractori români, printre care și firma Baxcom.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
